„Feri, țăran mișel! Destul să-ț fie

Că-astă dată-ți dăruiesc viață,

Iar de te vei mai arăta mie,

Ț-oi tăia, să știi, limba-îndrăzneață.”

Și zicând spre dâns' calu-înțetește.

Argineanul stă, nici să clătește.