Dar când era sfatul cel mai mare,
Iacă toți lăieții și goleții,
Cu măciuci înarmați și topoare,
Ba iacă și ciurarii sumeți
Împresurară cinstitul sobor;
Cucavél era povață lor.
Ieșind el din cei mulți înainte,
Așa strigă cu vorba-îndrăzneață:
„Voi gândiți că numa voi minte
Întreagă-aveți și gură vorbeață,
De-a vă sfătui cum să cuvine
Pentru deobștele a nostru bine!