Paul Zarifopol

Paul Zarifopol e un critic sceptic, cu neîncredere în viabilitatea capodoperelor universale şi cu oroare de clasicitate: „Câţi oameni cetesc, observându-se onest, dialogurile lui Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui Shakespeare, tragediile lui Corneille?” Gustul îi lipseşte şi paşii săi sunt nesiguri nu numai în literatura română, de care de altfel aproape nu se ocupă, dar în perceperea fineţelor clasicilor francezi, studiului cărora se consacră sarcastic. Renan? Un mistificator a cărui Rugăciune pe Acropole nu poate fi luată în serios, fiind scrisă după o călătorie în Norvegia. Maupassant e „sentimentalul Maupassant” plin de idei „burgheze”, La Bruyère un onest adunător de nume greceşti, La Rochefoucauld un fabricant de maxime. Molière e indecent şi încărcat de „ziceri nobile”, al său domn Jourdain fiind şi el un „burgez”. Ironia e totală în contra „literaţilor francezi de fabricaţie pur naţională” şi nu scapă de ea decât doi hibrizi: Anatole France, pastişorul de clasici şi Proust, care reprezintă pentru critic „un capital cu deosebire solid în tezaurul de glorie al spiritului şi deci al patriei franceze”. În slujba acestei incompetenţe, Paul Zarifopol a pus cultură şi distincţie intelectuală.