Col. Gr. Lăcusteanu

Un amuzant reacţionar este col. Gr. Lăcusteanu (1813-1883), văr al lui Vasile Cârlova, scriind mult mai târziu, însă retrospectiv despre evenimentele de la 1848, care formează centrul vieţii sale. Şi pentru el Tudor „era un om foarte neînsemnat”, „vrăjmaş neîmpăcat al nobleţei”, urmărind „a omorî aristocraţia română spre a se urca prostimea şi mojicimea pe ruinele ei”. În mişcarea de la 1848 nu vede decât atâta că „dăscăleţii, avocaţii şi ciocoii rapaci”, „craii” s-au ridicat să răstoarne pe boieri. Magheru e „ciocoi de peste Olt”, Tell e „de o familie cu totul obscură” (poziţia socială îl obsedează pe Lăcusteanu), Aristia e „un smintit, profesor de declamaţii teatrale”, ideile revoluţionarilor ca suferinţa poporului şi tiraniile boierilor sunt „fleacuri”, Iancu Brătianu este „un ciocoi din cei răsculaţi” şi el cu toţi ai lui sunt „vagabonzi”, „ştrengari”, „mitocani”. La 1848 Lăcusteanu era de părere că rebeliştii trebuiau puşi „sub judecată la minut”, iar lui Eliade, la vestita arestare a guvernului, îi spusese furios: „O să te tai, câine, să te învăţ să mai dai asemenea proclamaţii!” Lăcusteanu e savuros prin prudhommismul lui şi prin automatismul frazei sale care a şi stârnit entuziasmul anticalofililor. Memorialistul e satisfăcut că maică-sa a fost înmormântată cu „o pompă demnă” de rangul ei, iar sabia răposatului său fiu o depune într-o odaie cu recomandarea de a se „păstra în veşnicie”. În căsătorie e circumspect, principiul lui fiind: Quidquid agis, prudenter agas et respice finem! Fraza lui sună astfel:„. Căpitanul Fărcăşanu, care nu ştiu ce bâlbâia din gură cu ofiţerii, mă întorc la dânsul şi îi zic: Ascultă, domnule căpitan, dacă vei îndrăzni să vorbeşti o vorbă de asemenea propagandă, mă jur pe onoare că îţi trăsnesc creierii la minut!”