H. Sanielevici

Inteligentul evreu H. Sanielevici crezu de cuviinţă să opună tendenţionismului naţionalist un soi de clasicism constând într-o literatură „care să propage munca regulată şi stăruitoare, viaţa liniştită de familie, cinstea, economia, sobrietatea, hărnicia, sentimentele delicate”. În realitate revenea şi el la materialismul şi umanitarismul lui Gherea. Scriitorul se cădea să fie „frământat” de „problemele vieţii”. „Nu numai că este îngăduit a căuta în literatură intenţii etice, dar cu greu ne putem închipui o operă de artă de valoare durabilă care să nu răspundă nevoii noastre religioase, adică nevoii de a introduce în realitatea haotică şi îndeosebi în viaţa socială, o ordine raţională.” Fireşte, raţiunea condamnă războiul, instinctul naţional care îi e cauză, idealizarea „trecutului barbar”. Sanielevici întrevede un clasicism ţărănesc, întemeiat pe imaginea unui ţăran preocupat numai de problema proprietăţii. De unde şi simpatia pentru cosmopolitul Slavici.

Critica lui Sanielevici e mai degrabă o eseistică în care se discută „probleme sociale şi psihologice”, făcându-se mari asociaţiuni biologice în stilul unei erudiţii vii, extravagante, tip Haşdeu. Prin compararea aparatului masticator şi studierea chipului de alimentaţie, autorul explică varietăţile rasiale. Criticul aplică teoria alimentaţiei la găini, se întreabă „de ce cântă păsările”, observă păianjenii. Problema raselor îl interesează în cel mai înalt grad şi, cu toate unele aparenţe contrarii, este evident împotriva oricărei discriminări rasiale. Toată această parte a eseisticii sale, trecând peste latura doctrinară ce poate forma obiect de violente discuţii, se remarcă printr-un spirit polemic viu, amestecat cu elemente de grandomanie mai curând inocente şi simpatice, acordând paginilor sale mişcări de umoare care încântă.