CAP. VII Despre oastea Moldovenească

Fiindcă am vorbit pentru boieriile Moldovenești și pentru dregătoriile slugilor din curtea Domnească, urmează acum ca să dăm o scurtă înștiințare și pentru oastea ce ținea Moldova odinioară și încă tot mai ține și până acum.

Hronicile patriei noastre, povestesc, cum că, când încă era Moldova slobodă, avea oaste la șaptezeci de mii și de multe ori și până la o sută de mii de oameni. Și nici va fi necrezut aceasta, de vom socoti cu ce megieși puternici a avut Moldova război pe acele vremuri: Adecă cu Turcii, Leșii, Cazacii, cu Ungurii și cu Muntenii. Și cum că își apăra slobozenia ei de către năvălirile lor, până în vremea lui Bogdan III-lea, ci încă și hotarele și le-au lungit. Însă această putere a Moldovenilor după cum a fost ajuns vârful cel mai înalt sub stăpânirea lui Ștefan cel Mare, așa a început după aceea a-și cădea încet, încet; căci stăpânitorii țării, carii au fost în urma lui Bogdan III-lea (care a închinat Moldova la Turci) ne mai având frică de năvălirile vecinilor pentru că se afla sub paza Turcilor, au părăsit purtarea de grijă de război, dupre cum pretutindinea se obișnuește în vreme de pace.

Și pentru că ei socotea a nu mai fi de trebuință să ție atâțea oameni, neavând trebuință de dânșii, au îngăduit bucuroși de nu numai că au căzut cetele ostașilor din vitejia lor cea veche ci încă au scăzut și din numărul lor. Însă tot povestesc hronicile Moldovenești că până în vremile Movileștilor, nu s-au ținut oameni de oaste mai puțini decât patruzeci de mii. Iară apoi în urma acestora, atât prin turburările cele din lăuntru, cât și prin sila Turcilor, (carii au luat prilej din răscoalele Domnilor, de au micșorat puterea Coronii Moldovenești): atâta a căzut puterea Moldovenilor, încât acum de abia sunt vrednici să stea împotriva vrăjmașilor lor, cu șase sau opt mii de ostași. Și aceștia se osebesc între sine, în ostași cu leafă și ostași de scuteală, cari slujesc cu cheltueala lor, numai ca să fie scutiți de bir. Preste ostașii cei cu leafă sunt acești dregători:

1. Baș bulu-bașa: acesta poruncește la zece bulu-bași sau căpitani, dintru carii fieștecarele are supt mâna sa mai câte o sută de Simeni, ce se numesc așa turcește și se înțelege ostașii aceia cari slujesc cu bună leafă dintre Sârbi, Bulgari, Arnăuți și Greci și sunt pentru straja Domnească din curte, cari necontenit se schimbă între sineși pre rând și au lăcașurile lor pre lângă zidul curții.

2. Patru căpitani nemțești, cari aveau mai nainte sub porunca lor, preste o mie de oameni; iar acum de abia au rămas câte 25 de oameni supt steagurile lor.

3. Patru căpitani căzăcești, încă avea mai nainte asemenea o mie de ostași, sau și mai mulți supt ocârmuirea lor, iară acum de abia au rămas cu 40 sau 50 de oameni patrioți ai lor, cari sunt mai ales din Zaporojeni.

4. Douăzeci de căpitani călăreți, povățuesc ca la o sută de oameni și fieștecarele are leafă, pe lună 6 lei 30 parale, sau 3 taleri nemțești.

5. Unsprezece Vel căpitani, adecă căpitani mari, sunt toți supt ascultarea Hatmanului. Căpitanii Tătarilor Lipcani, adecă ai Schiților acelora cari au fost locuit în Litvaniea și acum sunt Mohametani: acești căpitani sunt patru sau și mai mulți dupre voința domnească.

6. Beșliagasi, are sub ascultarea sa doi căpitani de ai Beșliilor. Acesti Beșlii sunt Tătari sau Turci, pre cari îi ține Domniea pentru împiedecarea răpirilor de către oștile Turcești și pentru pedepsirea Turcilor, când fac vreo necuvință, pentru că muftiii zic că este mare greșală ca să bată și să pedepsească necredincioșii (creștinii), pre vre un mohametan; aceștia sunt mai sus decât ostașii cei de scuteală.

7. Bulugbașii de târguri, sunt în fiecare târg câte patru sau cinci, iară în Iași sunt zece și stau sub ascultarea Agăi. Opt căpitani preste dărăbani și asupra lor este vel căpitan de dărăbani, carele încă stă sub ascultarea Agăi.

8. Nouăsprezece căpitani de polcuri, întru care polcuri sunt o mie de oameni de prin cele 19 ținuturi ale Moldovei și fieștecare polc era mai nainte câte din zece roate, cari se zic la Moldoveni sutași; însă acum foarte le-au scăzut numărul. Aceștia sta mai nainte sub ascultarea Vornicilor celor mari, acelui de țara de jos și acelui de țara de sus; iară acum toate cetele ostașilor s-au dat supt ocârmuirea Hatmanului.

Aceia carii se află dintru acești căpitani pre lângă hotar, păzesc străjile munților și trecirea apelor; iară cei ce sunt în mijlocul țării unde nu este frică pentru vrăjmași, străjuesc la curtea Hatmanului și se trimet de către dânsul în slujbele țării, și cumcă ei să fi fost odinioară Husari, ne arată numele cetelor acelora, care se numesc Hănsari. Hănsarii de țara de jos și de țara de sus, sunt ai celor doi vornici mari a provințiilor acestora; și nu fac slujbă ostășească, ci sunt numai pentru lucrarea țarinilor și pentru aceia le-au și stârnit lor Moldovenii acest proverb, care zice: de la arme la sapă.

Tot către această stare se socotește și ceata vânătorilor Moldovenești, care are spre locuire cu vatavul ei, un sat mai mare de o sută de case, la munte în ținutul Neamțului, carii au datorie la vreme de război, să fie tot pre lângă Domn în taberi; iară la vreme de pace se zăbovesc numai cu vânatul și aduc la curte tot felul de fiare, cerbi, oi sălbatice și altele care se află prin codri; pre unele vii, pentru desfătarea Domnului și pre altele moarte pentru masa lui și pentru aceea sunt scutiți de bir; iară pentru cheltuiala încărcăturii puștilor, au leafă osebită.

9. Călărașii de Țarigrad sunt 50, cu vatavul lor și toți vorbesc turcește și au datorie să meargă la Țarigrad când este trebuință și pentru aceea osebit că sunt slobozi de bir, mai au și de la Visteriea țării câte 20 de taleri.

10. Călărașii de Galați, încă au vatavul lor și fac asemenea slujbă ca și călărașii de Țarigrad, fiind și la număr tot 50; însă când se trimit undeva, nu li se dă mai mult de la Visterie decât câte 10 taleri.

11. Umblătorii de Hotin sunt 50 și asemenea atâțea umblători de Soroca, și toți înțeleg limba Leșească și Rusească; și când cere trebuința, se trimit în țara Leșească și în Rusia și amândouă cetele au câte un vatav osebit.

12. 24 de fuștași: la vremea de pace strejuesc la perdelele Doamnei și la gvardiea curții în care se închid slugile curții pentru greșele mai mici. Și când este să se bată cineva cu toege din porunca Domnească, atuncea ei au datorie ca să isprăvească această slujbă. Și când ese Domnul din oraș cu alai sau la altă desfătare, atuncea ei merg pe lângă dânsul pe de amândouă părțile cu fuști lungi în mâini. Și asemenea slujbă fac și la război și au un căpitan osebit asupra lor care se chiamă vatav de fuștași.

Aceste sunt oștile carele ține țara cu cheltuiala sa pentru Domni.

Iară când voește vreun Domn, să ție mai mulți ostași cu cheltuiala sa, nu are împiedecare de la nimenea; însă ei niciodată nu îndrăznesc să-și înmulțească. oștile, fără numai atuncea când voiesc să facă vreo răscoală; căci ei socotesc a fi mai de folos ca să-și strângă banii în visteriile lor, decât să-i împrăștie pe la ostași, neavând trebuință de dânșii.