CAP. V Despre scoaterea sau mazilirea Domnilor

Fiindcă am vorbit pentru punirea și pentru înoirea Domnilor Moldovei, cu dreptate poate să ceară de la noi cetitorul cel poftitor de știință, să spunem și pentru maziliea lor.

Deci vom rămâne la acea orândueală ce am arătat mai sus și din izvoarele care le avem înaintea ochilor, vom ispiti cu amăruntul, obiceiurile ce se urma în vremile vechi, cum și într-aceste de acum, la scoaterea Domnilor.

În veacurile cele dintâi întru care a început Moldova să fie Domnie deosebită, nu se scotea Domnii nici decum din stăpânire și nici putea niminea să-i scoată; pentru că ei stăpânea fără hotar asupra supușilor săi, ca niște Împărați, fiindcă puterea lor era moștenitoare, iar nu o dobândea prin alegerea boierilor măcar că istoricii arată că unii din stăpânitorii Moldoveni au fost isgoniți din scaun; însă aceastea s-a făcut prin tulburările cele din lăuntru, iară nu de altă silă străină, căci Moldovenii nu voia a ști nașterea cea dintâi, care pricinuește pe la stăpânirile Europei tulburările cete mai mari; și nici legile pământului nu îngăduea să împărțească frații Domniea între sine și era numai în voia părintească ca să lase în dieată următor la scaun după moartea sa, pe acela din fii săi, pe carele îl voia el. Iar când se întâmpla vreodată să-l împedice vreo moarte grabnică hotărîrea această părintească, sau când vreo lăcomie nemăsurată a cinstii, a fiilor Domnului celui mort, stârnea gâlceavă pentru luarea Domniei, atuncea într-alt chip nu putea să fie, ci trebuia să se scoale cu război și apoi acela lua Domniea, căruia slujea norocul de biruia; iar cel biruit dacă putea să scape, fugea la Ardeal sau în țara Leșească, căci în țările acestea avea Domnii moșii și aștepta acolo până ce găsea vreme cu prilej, de-și înmulția puterea și-și întărea oastea. Și dintr-aceasta s-a pricinuit de adeverează atât istoricii cei Leșești, cât și cei Ungurești, îndemnându-se unul de la altul, zicând că Domnii Moldovenești le-ar fi fost supuși, numind supunere, aceea care nu era alta decât oarecare așezământuri de pace.

Osebit de aceasta s-a mai întâmplat câte odată la unii din Domni de i-au scos boierii din scaun pentru tiraniea, sau pentru alte năravuri rele, pedepsindu-i câte odată și cu moartea.

Iar afară de aceste, nu era alt chip cu care putea să se lipsească Domnii de stăpânire; ci acela carele apuca să dobândească Sceptrul în mâni, îl și ținea fără nici-o împotrivire până la sfârșitul vieții sale.

Această orândueală s-a călcat întâi în zilele lui Petru V Rareș, fiul cel afară de cununie al lui Ștefan celui mare, izgonindu-l din scaun Împăratul Suleiman, zicând c-ar fi aprins el cetatea Chiliea; și încă trăind el, au pus în locul său, pe Ștefan al III, carele s-a arătat pe sine că este strănepotul lui Alexandru I. Și asemenea s-a întâmplat aceasta și cu Petru VI Șchiopul, că alegându-l boierii Domn, după moartea cea strașnică a lui Ioan Armanul, l-au scos Turcii din scaun îndată după aceia; însă căindu-se ei pentru dânsul, în scurt după aceea, l-au pus iarăși în stăpânire.

Iar a tăea capetele Domnilor, obicinuia Turcii foarte rar și mai ales numai la vreo răscoală de față când făcea vreunul, până ce a căzut puterea alegerei în mâinele lor, după fuga lui Miron Barnovschi, puind în stăpânire după plăcerea lor pe Ilie III, fiul lui Alexandru IV; căci după aceea n-a avut nici unul nenorocirea aceea ca să fie ucis în scaun, fără numai Eustație Dabija și tatăl nostru Constantin Cantemir. Cela ce are poftă să cerceteze mai cu amăruntul pricina aceasta, caute dacă va voi la cap. II, la catastihul Domnilor.

Scoaterea sau maziliea Domnilor Moldovei se urmează mai într-acestaș chip. Când hotărăște Vizirul ca să scoată pe Domn din scaun și dobândind la aceasta voe de la Împăratul prin Talhiș, atuncea foarte se păzește la taină și nu spune nimănui ca să știe, fără numai Domnul acel nou ca nu cumva să oblicească Capu-Chihaielele Domnului celui din scaun și să-l înștiințeze; pentru aceea, poruncește Chihaea al Vizirului Domnului celui nou, să vie la curte noaptea îmbrăcat în alte strae și viind îi poruncește ca să-și pue caimacami și să le poruncească, ca să facă aceea ce este să se urmeze din porunca Împăratului și isprăvindu-se aceasta, orânduește Vizirul pe un Capigi-bașa ca să aducă Domnului fermanul și să-l ducă pe dânsul la Țarigrad; iară Domnul cel nou trimete cu Capigi-bașa pe unul din slugile sale, cu cărțile și cu poruncile sale către caimacami c-o scrisoare osebită către toată boerimea. Iară lui Capigibașa, i se mai dau și alte două fermanuri Împărătești unul către Domn și altul către Caimacami acei orânduiți de Domnul cel nou. Fermanul acela care este către Domn, obișnuește să fie cu aceste cuvinte: „Pre alesule dintre Domnii cei ce cred în Mesia și mai vrednic dintre cei mai mari din poporul lui Isus; (pentru că Domnilor celor maziliți li se dă tot acelaș titlu, ca și celor stăpânitori); carele ai fost mai nainte Domn al Moldovei, sfârșitul tău să fie fericit. Ajungând la tine porunca întru tot prea luminatei Împărăteștii noastre măriri, căreia toată lumea este ascultătoare, să-ți fie știut; că tu prin trândăvirea ta la slujbele noastre și prin lenevirea la împlinirea poruncilor măririi noastre cei Împărătești, te-ai făcut vinovat a tot felul de pedepse și canonisiri (Câte odată se adaogă și pedepse de moarte). Însă fiindcă îndurarea și mila noastră este nemărginită asupra ta; pentru aceea am poruncit ca să ți se ia domnia și în locul tău să se pue pe (N); deci tu fără a mai zăbovi un ceas, sau o clipeală, să te ridici cu toată casa ta, cu slugile și cu averea și să vii la pragul Porții Împărăției noastre, ci-i întru tot luminate. Și te ferește să nu gândești sau să urmezi într-alt chip. Și crede iscăliturei noastre cei sfiinte. Dată la Țarigrad: anul (N) luna (N)”. Iară fermanul cel ce este către caimacami, este cu aceste cuvinte alcătuit: „Aleșilor dintre boerii poporului Mesiei, sfârșitul vostru să fie bun; ajungând la voi fermenul acesta al Împărăteștei noastre măriri, să știți că ne-am înștiințat, cum că (N) Domnul vostru acest de acum, s-a purtat leneș la împlinirea poruncilor noastre și slujbele noastre nu le bagă în seamă și n-are purtare de grijă pentru popor și pentru boeri ne apărând precum se cade pre supușii noștrii, nefăcându-le lor dreptate, ci mai vârtos îi asuprește și-i scurge în tot chipul. Și dintr-aceasta, milostivindu-se asupra voastră, mila noastră cea nemărginită, am poruncit ca să-l scoată din stăpânirea Domniei și să-l aducă la prea luminata Poarta Împărăției noastre. Deci voi să ascultați de fermanul acesta al nostru și prea pomenitul Domn ce l-am scos din stăpânire, să-l dați cu toată casa sa, slugile și averea în mâinele lui Capigi-bașa al nostru, ce l-am trimes acolo pentru această pricină. Însă vă păziți, să nu vă arătați către dânsul nici unul cu necuviință sau să luați cât de puțin din averea lui. Osebit de aceasta, să împliniți fără de apărare, toate acelea care vă va porunci vouă din porunca noastră, Domnul nostru cest nou (N) și vă păziți să nu gândiți, sau să faceți într-alt chip. Și credeți peceții noastre ce[le]i cu totul prea sfiinte”.

„Dată la Țarigrad, anul (N) luna (N)”.

Și dacă au Turcii frică să nu facă Domnul vreo răscoală, înțelegând pentru maziliea sa, sau să nu fugă pre la stăpânirile cele creștinești de prin prejur, atuncea dau poruncă Seraschierului de Babadag, sau Pașii de Bendir, ca să dea lui Capigi-bașa vreo câțiva ostași cu carii să poată apuca pre Domn și cu bună strajă să-l trimită la Țarigrad.

Iară dacă sunt toate liniștite în toate părțile și nu este pricină la mijloc, pentru care să facă Domnul; apoi vine la Iași numai singur Capigibașa cu poștă menzil și cu acele două fermanuri, cu atâta grăbire încât îi este prin putință și pre cale tăinuește pricina pentru care este trimis, mai vârtos după ce sosește la Galați, care este orașul cel dintâiu al Moldovei de cătră Turcia și pentru ca să apuce pre Domn fără de veste zice că este trimes cu altă poruncă.

Și așa își întocmește mersul său, în cât potriveștesă sosească în Iași mai nainte de amiază-zi, la care vreme toți boerii se află adunați la Curte. Și așa sosind el, merge drept la curtea Domnească și intrând în divan heritisește acolo pe boerii ce sunt adunați și dă fermanul în mâinile Caimacamilor, care sunt orânduiți de Domnul cel nou, pre carii îi arată lui cu degetul o slugă a Domnului celui nou, carele este trimis cu dânsul, îmbrăcat în strae turcești și când le dă el lor fermanul, le zice așa: „Domnul vostru este scos din stăpânire, deci să ascultați poruncile Domnului nou”.

Și apoi heretisindu-i în numele Domnului celui nou și acea slugă a sa le dă scrisoarea și porunca stăpânului său și la urmă adunându-se toți boerii în Spătărie, intră și Capigibașa acolo, viind Domnul până la ușe întru întâmpinarea lui și închinându-se puțin unul altuia poruncește Domnului Capigi-bașa, ca să se suie în scaunul său, fiindcă are să-i vestească o poruncă Împărătească. Iară Domnul este ascultător la aceasta, măcar deși pricepe din urmările acestea, că va să-i facă mazilie și se așează în scaun nezicând alt nimic, de cât numai aceasta: „Fie porunca prea milostivului și întru tot prea luminatului Împărat”.

Și după aceia scoate Capigi bașa fermanul, și-l dă lui, eară el aducându-l la gură și la frunte dupre obiceiu, îl dă lui Divan Efendisi ca să-l cetească; și în vremea cetirei se scoală Domnul pe picioare și Capigi bașa, împreună cu toți boerii și după cetirea fermanului, ia Capigi-bașa pre Domn de subțioară și-l coboară din scaun, așezându-l lângă dânsul într-alt scaun mai jos; după aceea se întoarce Domnul către Capigi-bașa și-i zice așa: „Că el este Împăratului dator cu nemărginită mulțemire, pentru că n-a voit să piarză până în sfârșit pre sluga sa cea netrebnică; ci voește să-l învețe numai prin pedeapsă lină. Și cum că el toate acelea ce sunt hotărâte pentru dânsul, le așteaptă plecat și-și cunoaște vina sa; însă nu se desnădăjduește cu totul de mila Împărătească”.

Încă și altele ca acestea, care socotește el că sunt pentru gustul Turcilor și isprăvindu-și el vorba, îl lasă Capigi-bașa în seama boerilor pe trei zile și le poruncește, ca în cât ar fi prin putință mai curând să facă gătire pentru trăsuri și pentru alte lucruri ce sunt trebuincioase la drum și orânduind el acestea, merge d-acolo la gazda care este gătită pentru dânsul de Caimacami, iară Domnul rămâne în curtea sa trei zile. După aceia având toată puterea domnească ca și mai -nainte, îi dau boerii tot aceiaș cinste ca și când era în scaun, și îndrăznind cineva să se arate către dânsul cu necuviință, sau cât de puțin nebăgător de seamă, poate să zdrobească ciolanele aceluia cu topuzul sau buzduganul ce i s-a dat lui de la Sultanul, când au intrat în stăpânire; încă și cu sabiea sa spinticând pre vreun boier, măcar și din cei mai mari (însă numai însuși cu mâna sa), nici de către Împăratul nu se socotește a fi greșală. Pentru că Turcii au acest proverb: „O piatră care a fost pusă vreodată în vreo zidire, rămâne tot piatră de zidit și poate să vie o vreme, întru care va fi iarăși de trebuință la vreo zidire”.

În cuprinderea acestor trei zile, acei ce sunt orânduiți Caimacami poartă grije pentru cai, trăsuri și alte ce sunt trebuincioase la drum, pentru rădicarea Domnului și trecând zilele acestea cu vade, purcede Domnul din Iași către Țarigrad, cu toată curtea, familia și averea sa, dintre care nimenea nu cutează dinaintea ochilor lui să ieie măcar preț de un ban și iese din curte pe poarta cea mică ce este de către amiazăzi și toți boerii și dregătorii de oaste, îl petrec o milă de loc din oraș și descălecând de pre cai, îi sărută mâna cu mare cinste și se despărțesc luându-și voie de la dânsul asemenea ca și când ar fi șezând în scaun. Iară el le mulțumește pentru cinstea care i-au arătat și pentru petrecirea ce au avut cu dânșii și-i sfătuește cu politică dupre obiceiu, ca să fie ascultători la poruncile Împăratului, și a Domnului celui nou și după aceia se întorc boerii iarăși înapoi la Iași, iară pentru dânsul lasă doi petrecători ca să-i poarte grije pentru conac și pentru gătirea mesei.

Într-această călătorie, se păzește Capigi-bașa ca să nu se întâlnească Domnul cel nou, cu acest mazîlit. Iară întâmplându-se una ca aceasta, apoi acela încunjură pre cestălalt și-i face loc și după ce trece Dunărea dincolo, are voie ca să trimeată înainte la Țarigrad pre unii din slugile sale la Viziriul și pre la alți prieteni buni, dacă are, ca să înduplece pre slugile cele mai mari de la poartă.

Și dacă știu ei cum vor sătura lăcomia de bani acelor mai mari ce sunt în vâslă, atuncia ei prea lesne dobândesc poruncă cătră Capigi-bașa, ca să aducă pre Domn la palatul său. Iară dacă nu pot scoate porunca aceia apoi ajungând Capigi-bașa la cetate cu Domnul, așteaptă cu tăcere până când face înștiințare cu unul din slugile sale lui Chiaia, zicând că a adus pre Domn până acolo și așteaptă porunca Vizirului cum să urmeze cu dânsul.

Și dacă este Domnul pârât cu vreo vină mai mare, sau dacă voesc Turcii ca să scurgă de la dânsul bani mai mulți, atunci se dă poruncă lui Capigi-bașa ca să-l străjuiască. Și aceasta se face numai atuncea când voesc Turcii să urmeze cu dânsul mai cu milostivire, în casa lui Capigi-bașa sau a lui Bașbachiculi, adică a Visternicului. Iară dacă voește Împăratul ca să simțească Domnul mânia lui, apoi îl bagă pre dânsul în cele șapte turnuri, unde nimeni nu poate să șează la prinsoare fără numai din însuși porunca Împăratului, însă măcar să fie el ori și unde la opreală, tot nu poate să fie lesne într-alt chip slobod, decât numai prin bani mulți și daruri mari.

Și dacă poate scăpa la urmă trăește slobod în curtea sa, până când mai găsește vreme cu prilej ca să ia Domniea.

Și măcar să se afle scos din Domnie, dar când merge la biserica Patriarchiei, șade în strana cea Domnească, întru care nimenia altul nu poate să șează, fără numai când este la Țarigrad vreunul din ceilalți Patriarchi.

Asemenea cinste are și Doamna lui, având în tinda bisericii strană osebită pentru dânsa, care este mai înaltă decât celelalte strane.

Osebit de aceasta și casă își zidește dupre plăcerea sa și o împodobește precât îi este la putință. Și are petrecerea sa slobodă cu solii curților Europei, adică ai Franțezilor, ai Englezilor și ai Veneției și cu alții. Pentru că Turcii cred, că unul ce se află trăind în Țarigrad nu poate să facă nici o lucrare în potriva Porței Otomane și când merge undeva, ia cu sine patru sau și mai mulți din slugile sale, și dacă voește încalică pe cal împodobit cu cele mai frumoase tacâmuri; și împreună cu toate slugile sale, poartă strae ori de care văpsea dupre cum voește, iară celorlalți creștini este oprit să poarte strae verzi și ciobote galbene. Și când merge el la curtea Vizirului, descalecă la scară și i se dă titlul Domnesc de către Chiaia și de la alții și i se dă cafea și altele dupre obiceiul turcesc, dându-i toată cinstea care obișnuesc Turcii a o da Domnilor celor stăpânitori și mai înainte avea, atât Beizadelele Domnilor, cât și Domnii cei maziliți, de la vistieria împărătească o leafă hotărîtă pre toată ziua, de la cinci până la zece taleri împărătești. Însă mai la urmă s-a ridicat acest obiceiu. Și de bir este slobod cu toți oamenii săi până-n vremea de acum; și poate în iveală să-și facă vin pentru curtea sa, iară să-l vânză nu este volnic: însă aceasta nici Domnii nu au cerut nici odinioară. Pentru că la Moldoveni și mai ales la obrazele cele mari, tot felul de vânzare se socotește a fi necinstită, osebit de vânzarea pâinei care fac pe moșiile lor.

Și atuncea are un Domn și mai mare norocire, când nu se vădește vina pentru care vor să-l maziliască, ce satură numai lăcomia Vizirului. Pentru că după obiceiul turcesc schimbându-se Vizirii foarte des, apoi Vizirul cel nou ca să descopere înșelăciunea și vicleșugurile celuilalt, face îndată cercetare pentru cele ce a luat cu strâmbătate și preste suma hotărâtă, de la Domnul Moldovei și al Țării Românești. Și apoi pentru ca să mai mărească el vina celuilalt, de multe ori iartă pre un Domn cu greșale mai mici și descoperă lăcomia celuilalt, numai ca să dee înțelegere și pentru îndestularea lăcomiei lui.