II

Aceste notițe literare sunt scrise mai ales pentru cine nu a văzut până acuma Sinaia.

În adevăr, e vorba să facem o mică dare de seamă asupra unei interesante broșuri, folositoare cu deosebire acestora, apărută în Ploești la numărul 1 în strada Științei, tipografia „Progresul” (Stiința și progresul — deja o frumoasă apropiere). Broșura de care vorbim poartă titlul:

„Preumblările la Sinaia sau descrierea pe scurt a pozițiunilor celor mai frumoase ale Sinaiei, care se pot vedea în apropiere de ieromonahul Nifon...’’ 

Care va să zică cine n-a fost la Sinaia să știe dintru început aceasta, că trebuie să fie în apropiere de sfinția sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase.,

Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom extrage aci pasajele cele mai importante.

Mai întâi este Introducerea. Aci se arată că la Sinaia se merge... cu trenul, și al doilea că scopul publicațiunii a fost să orienteze pe vizitatorii Sinaii în preumblările ce vor să facă acolo.

Capitolul 1 cuprinde descrierea topografică a orașului Sinaia și împrejurimile sale muntoase. Din această descriere sunt de remarcat următoarele rânduri:

„Râul Prahova udă orășelul (care nu trebuie să uitați că e pe munte — nota red.) în tot lungul lui făcând un zgomot asurzitor, dar plăcut...”

Autorul trebuie să aibă o minunată înzestrare auriculară. Mai la vale apoi se face istoricul întemeierii orășelului: cum m.sa regele a venit odată la Sinaia, cum i-a plăcut m.sale localitatea, cum a hotărât să facă un palat de vară acolo și cum

„Eforia spitalelor nu a voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare.”

Nu credem ca epitetul necesar să se acorde mai bine pe lângă un alt substantiv.

Apoi s-au făcut otele, între care otelul Caraiman,

„...care se deosebește atât prin pozițiunea, stilul construcțiunii cum și al comodității...”

Că e necesară, se-nțelege, dar să aibă și stil... după părerea noastră este un lux de prisos.

Tot la Sinaia, ne spune sfinția sa, este și un atelier fotografic

„...renumit prin reproducerea peisagelor... distinse (des paysages distingués) ale Sinaiei.”

Sfârșind capitolul întâi, autorul nostru declară că se mărginește a spune pe scurt că

„Sinaia, în comparație cu celelalte orașe din țară, nu lasă nimic de dorit, ba chiar le dă mult înainte...”

Autorul se mărginește la atâta, fiindcă:

„...a descrie pe larg situațiunea va fi lucru imposibil, sau... mi-ar trebui... talentul unui om de merit...”

Sfinția sa este prea modest; d-sa are nu numai talentul unui om de merit, dar și meritul unui om de talent, pentru că într-o broșurică de 31 de pagine a știut să ne dea atâtea lucruri, și ca fond și ca formă, atât de interesante.

Capitolul al doilea este intitulat Mănăstirea. Această sfântă mănăstire, care se bucură a adăposti în sânul ei pe sfinția sa autorul broșurii

„...datează de prin secolul XV; fondatorele său a fost spătarul Mihai Cantacuzino, care-i dete și numirea de Sinaia, după numele mănăstirii Sinaia... din Orient... (Africa)...”

E tare părintele în istorie, dar și mai tare în geografie! 

Capitolul al treilea este Castelul regal. Părintele, modest cum îl știm deja, nici nu cugetă să descrie poziția locului și a castelului; totuși

„...așa din fugă vom spune ceva, nu a-l descri, ci dând numai o idee oarecare despre el” (adică despre poziție).

Apoi, mai jos, un minunat pasaj poetic:

„Stând pe malul Peleșului, în fața castelului, privind magnificența naturii și arta cu care a înzestrat aceste locuri, ascultând și murmurul monoton al izvorului, însoțit totdeuna de freamătul frunzelor și ecoul munților cari reproduc tremurânda vibrațiune a clopotului ce bate orele și sferturile în turnul castelului, ți se pare ca cum ai fi trăind în timpurile secolelor depărtate, și fără voie, spiritul zboară către acele splendide și dispărute castele ale căror ruine le întâlnim azi numai... prin romanțe...”

Sfinția sa se vede de aci că n-a stat numai în mănăstire, a voiagiat prin romanțe, și în voiagiurile sfinției sale s-a întâlnit cu castele dispărute.

Dar să revenim la castelul în ființă. Sfinția sa ne spune că:

„...Fondațiunea se puse în 1874... și la 1883 s-a inaugurat terminarea.”

După planul primitiv, castelul Peleș era să fie mai mare, însă s-a redus planul, pentru că, zice părintele, 

„solul terenului era cam nisipos...”

Se înțelege; pentru că, voind cineva să construiască, pe lângă terenul solului, trebuie să mai găsească și solul terenului favorabil,

Capitolul al patrulea, Casa de vânătoare, merită a fi reprodus întreg. Iată-l:

„Câteva minute mai sus de castel se află casa de vânătoare, construcțiune prea plăcută și curioasă, înconjurată de flori, brazi și cascade. Această vilă, situată aci în mijlocul frumuseților naturale și departe de zgomotul și luxul artificial, pare a fi vila lui Avram în mijlocul Paradisului! Aci e locul de retragere și meditare al m. s. reginei.”

Iată o descoperire arheologică. Vila lui Avram e desigur faimoasă! 

Capitolul următor e Sfânta Ana:

„Aci se află două case rămase de la pustnicii ce în timpurile trecute trăiau aci; un granit de stânci formează partea despre nord a pozițiunii.”

Sunt ciudate pozițiunile de la munți: desigur, partea despre sud a acestei pozițiuni trebuie să fie formată de stânci de granit.

„În apropiere se află și un șipoțel de unde acei ermiți își procurau apa necesară: mai departe de acest șipot, pe o potecă circulabilă este alta a doua pozițiune cu râul numit Sfânta Ana...”

Unul dintre pustnici a trăit până acum vreo douăzeci de ani. Într-o casă erau:

„...o rogojină pe un pat de scânduri, o masă cu mii de iscălituri pe ea și o strachină spartă cum și soba...”

Din nenorocire, însă, niște tineri deșucheați au dărâmat și sfărâmat 

„cu dispreț toate aceste rămășițe... de valoare.”

În toate capitolele următoare: Pustnicul, Poiana Stânii, Peștera din Piatra Arsă, Vârful cu Dor, Excursiunea și Concluziunea, stilul sfinției sale se ține la aceeași înălțime ca și în capitolele dântâi.

Câteva exemple și vom termina:

„...Drumul și pe de altă parte frumusețea naturii excită pofta de mâncare; altfel stomachul fiind gol, natura i s-ar părea a fi îmbrăcată în doliu...”

„Sunt mulți din vizitatorii Sinaii, cari poate pentru prima oară văd sau vizitează munții; ei bine, îi consiliez ca să nu se mulțumească în acest caz a privi și atâta tot, ci... să observe și... să pipăie curiozitățile munților.

„Pozițiunea numită cu numele de Poiana Stânii este cea mai frumoasă și romantică din toate... Cine e dispus pentru un dejun pe munte, aici în poiană își realizează dorința, fiindcă pe lângă celelalte frumuseți ale naturii se află și oarecari comodități.”

Terminând, recomandăm și celor ce au fost și celor ce n-au fost la Sinaia interesanta broșură a părintelui Nifon. Sinaia, deși în realitate e foarte frumoasă, totuși văzută prin prisma poetică a sfinției sale, mai câștigă.