ZIG-ZAG

Cum să-ncep?... Pre legea mea, tocmai asta mă cam încurcă; dar, fiindc-am început, crucea-ajută, povestea vorbei...ce-o da târgul și norocul.

Țiu prea mult ca neapărat, chiar în primele rânduri, s-aduc adâncă mulțumire comitetului de redacțiune al Ghimpelui, pentru măgulitoarea bunăvoință cu care m-a admis în sânul său. Începutul e academic, nu-i așa? Și, zeu — strivească-mă redacțiunea ziarului pus [sub] auspiciile nobile ale cavalerului Fâlfison, depozitarul și gardianul su-prem al păcii publice din Tâmpitopole, cu înjurăturile sale ebdomadare - m-am hotărât să vă dau pe fiecare săptămână câteva rânduri. Cum și ce fel? Nu pot spune; modestia nu mă iartă a-mi lauda mai dinainte marfa; mie, vă pot asigura de p-acum c-are să-mi placă prea mult. Numai, doresc a face cunoscut că, nici cât negru sub unghie, nu mă voi ocupa de poiltică. Așa, cu voia d-voastre, doamnelor și domnilor, îmi termin cu cinste fraza și-i și pun punct.

*

Numele ce-am ales pentru a boteza strofele mele de simplă proză îmi permite, iubiți cititori, a-mi lăsa condeiul să meargă-n voia fantaziei mele rătăcitoare.

Fericiți-mă cu grațioasa d-voastre atențiune în ceea ce privește următorul tabel caracteristic.

Timpul în care se desfășură acțiunea este aceea ce astăzi, lingându-ne pe bot, obicinuim a numi Sărmana vreme veche.

Încep:

E pe la Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheață, se topește, și e lapoviță și polei, și curg strășinile, și crivățul se bate-n cap cu austrul. Pe când mai este așa ca la vrun ceas și jumătate până la ziuă, de e-ntunerec beznă, cinstitul cetățean, îmbrăcat cu o precauțiune aproape siberiană, încălțat cu o păreche de picioroange solide, înarmat în mâna dreaptă c-un baston lung prevăzut cu o cange de fier la vârf și-n mâna stângă purtând un felinar cu vopaiță, pornește din fundul mahalalei, de la locuința lui, și, încercând înainte tărâmul cu vârful bastonului, spre a ocoli găurile și băltăurile prea afunde ale podului, cu chiu, cu vai ajunge în piață. Aci trage din brâu pungociul lui de piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua și-ncepe să-și târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-și pe umăr bastonul, de ciocul căruia îi atârnă pe spete tradiționala basma roșie cadrilată, încărcată cu d-ale casei.

Inima se umple de duioșie la aceste dulci suveniri, și-mi pare, așa cred, doamnelor și domnilor, că nu se poate mai minunată ocaziune pentru ca să rădicăm ad-hoc rugăciuni spre pioasa memorie a preademnilor noștri strămoși.

Se sculau până-n ziuă și se culcau cu găinele, fără să tresară când, pe stradă sau la fereastra lor, glasul vătășelului de noapte intona răgușit vestitul „Cine-i acoloo...o...o?” În viața lor, o programă onestă, etern neschimbată, totdeauna respectată până la venerare; în moravurile lor, o absolută dulceață amestecată din când în când cu un șmac bătând cam în sălciu; în purtarea lor, o regularitate cronometrică; în relațiunile lor, un mers curat patriarhale, și-n simțimintele lor — deși nu erau toți hagii — o creștinătate nealterabile.

Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu să-i ierte ! Vezi că apucaseră și vremuri bune.

*

Comptez pe iertăciunea d-voastre că v-am scormonit, prin esces de fantazie, aceste suveniri. Sunteți atât de înduioșați încât, de voie, de nevoie, trebuie să schimb tonul cu desăvârșire pentru a vă lumina figurile posomorâte de prea multă pietate fiiască.

Fiți buni și mergeți-nainte.

De la un capăt și până la celalt, capitala noastră este brăzdată de linii de tramways , cari-și îndeplinesc serviciul cu o punctualitate de desperat; nopțile, fie cât de întunecoase, stradele sunt înecate în lumina strălucitoare a gazului fluid, care se produce prin becuri aurite; aproape că nu mai avem caldarâm, pretutindeni granit, marmură — ba încă se asigura mai zilele trecute că s-a proiectat a se lucra, la colțul bulevardului, o bucată de trotuar în sidef, peruzele și mozaic; hanuri mici nu se mai află nici la streajă, peste tot Grands hôtels.

Pe dinaintea Universității trece bulevardul, această ingenioasă și minunată producțiune a tehnicei moderne: o stradă lată pe care părinții orașului nu mai au nevoie s-o măture: e astfel așezată înadins că o mătură vântul trimis, se pare, spre acest scop de către solicitudinea cerească a ziditorului; ... și drept în față cu Senatul, pe bulevard, statua eroului Mihai călare și cu beldia rădicată, parcă tot ar vrea să se năpustească asupra cuiva. Găsesc, în treacăt, dacă-mi dați voie, că atitudinea eroului este prea bată[i]oasă, mai ales prin considerațiune către maturul corp al reprezintațiunii naționale, în fața căruia, zeu, nu știu bine cui i-a venit ideea atât de picantă și antitetică d-a-i așeza statua atât de amenințătoare.

Și apoi în toate colțurile, de la fiecare răspântie, începând de cum înserează, chiuiesc până la ziuă, toată noaptea, câte o așa-numită café-chantant, instituțiune publică dezmierdătoare, introdusă la noi numai și numai spre nobilele scop d-a susține la înălțimea lor moravurile publice. Aci, făcându-și cura de trândăvie — care ne priește foarte bine, să nu vă fie cu supărare — așezat la o masă și-nainte-i c-un pahar cu bere, ce necontenit se deșartă și se umple la loc, cetățeanul român găsește fără greutate mijlocul cum să-și înece necazul, să-și stimuleze simțimintele naționali, să-și înavuțească spiritul și să-și dea zbor veselei fantazii, petrecând pacinic câte zece sau douăsprezece ore pe fiecare noapte. O! doamne, sunt foarte lungi nopțile de iarnă.

Aci minunea minunilor! demnul locuitor al Capitalei vede desfășurându-se, înaintea privirilor lui setoase de curiozități, spectacolul nostim al canțonetelor, producțiuni solemne de morală publică și la cari neapărat vor cugeta matur notabilitățile literarie de la noi; luând nobila hotărâre a ne dota frageda literatură cu câteva bucăți alese de acest nou și demn genere.

Să luăm aminte! Domnișoara Rosa Schweinereien, membru feminin de clasa întâia din personalul artistic de la cutare café-chantant, și-a terminat canțoneta sa Tifla cu piciorul, și rădicându-și piciorușul rotund, o formă demnă de Thorwaldsen, la nivelul nasului unui zelos admirator al său — care a crezut oportun pentru sentimentele lui să-și bea paharul cu bere tocmai lângă scenă — face un salut plin de grații onorabilul[ui] public și iese triumfătoare, gambadând cu furoare, așa dupe cum inima-i cere. Cortina, pe care se vede desenul alegoric al viitorului patriei încongiurat de nori naționali... tricolori, se lasă. Dodată, un corent electromagnetic de entuziasm rădic[ă] pe toți de la cincizeci și nu știu câte mase — șed câte doisprezece la o masă, și câte trei p-un scaun. Atunci, aplauze nebune, bătăi din mâni, din picioare, din pahare, din bastoane, din umbrele, din scaune, face a se rădica din nou cortina, și d-șoara Rosa, atinsă până la lacrimi de gloria succesului, păstrându-și însă mereu binevoitorul surâs, vine la rampă să mulțumească și să-și priimească bene merente aceste cordiali aclamațiuni. Toți se reașează, și într-actele, stropite cu bere-n abundența tradiționale românească, se petrec tot așa de vesel. Totul însă merge cu o solemnitate împunătoare. Aci nu sunt pasiuni, porniri și zbuciumări politice: toate au pierit; în locul lor, se respiră o veselie și o pace demnă de invidiat; toți sunt frați întru a aștepta fericirea patriei cu venirea anului nou.

*

Termin pe dată. Strofa finale e scurtă, este însă aceea la care ține mai mult amicul Stoenescu, administratorele Ghimpelui.

Vedeam totdeauna pe acest cetățean petrecându-și zilele cu a scrie mereu la epistole. Credeam că face un studiu practic de stil epistolar și-l lăsam să-și vază de treabă. Într-o zi, mai alaltăieri, îl găsesc sigilând un plic și având pe masă la dreapta un teanc de scrisori sigilate gata; la stânga, îl așteptau altele, spre a fi supuse aceleiași operațiuni. Mă intrigai în sfârșit, și-l întrebai ce face.

— Scriu pe la abonați să-mi plătească datoriile!

— Bine, frate, în toate zilele le scrii?

— Dacă nu-mi răspund!

Cuvântul poate trece de istoric, pe onoarea mea; și bravul amic scrie mereu. N-ar fi rău, prin urmare, așa crez, doamnelor și domnilor — aceia pentru cari cetățeanul Stoenescu face cură de corespondință câte cinci ceasuri pe zi — să vă achitați de dânsul; vă asigur că-i veți face nespusă plăcere împlinindu-vă datoria.