II

Domnilor, 

Un orator de mare marcă (nu se află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată orașul Ploești, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni. Venea el, orator atenian, în Atena democrației române, în fața Atenienilor. Ca atare, a devenit reprezentant democrat atenian în Parlamentul liberal român. Mai târziu, nu știu cum s'au schimbat lucrurile și lumea așa, că Atenianul dv. nu mai este democrat: e astăzi aristocrat, aristocrat get-beget (ilaritate, aplauze). Și știți ce ați ajuns dv. ? Să nu vă supărați; nu o spun eu - tot Atenianul dv. o spune: dv. sunteți astăzi niște bulgari capsomani, niște ginabeți (mare ilaritate, aplauze). 

Eu, d-lor, nu o să vă numesc Atenieni și, pe cinste, vă făgăduiesc că niciodată n'am să ajung aristocrat (ilaritate); prin urmare, nici dv. pentru mine n'o să ajungeți ginabeți și bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiții mei concetățeni, în dorința ca dv. să ziceți: omul acesta e un Ploeștean de-ai noștri, un om de rând ca toți oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite); e un Ploeștean, capsoman poate, dar om de omenie (mare ilaritate, aplauze sgomotoase). 

Acelaș Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvența politică, se sue pe o tribună publică și, el, altădată înamorat de meritele și de talentul lui Take Ionescu (ovațiuni nesfârșite), acum, de pe acea truibună aristocratică, îi tăgăduește aceluiași Take Ionescu, ce ?... nu numai viitorul, dar și trecutul (mare ilaritate). Ei, d-lor, aceasta mi se pare prea din cale-afară... aristocratic (aplauze sgomotoase). 

Înțeleg să tăgăduiești oricărui om, cât de mare ar fi, viitorul; să te îndoiești, de exemplu, că Take Ionescu o să aibă răbdare să mai facă politică de aci înainte încă 25-30 ani, ca să-și completeze cu suprem succes o carieră strălucită; înțeleg să gândești că Take Ionescu ar fi un om prea iute și prea nevricos, și, prin urmare, poate să obosească pe un drum așa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea și invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase). 

Dar să-i tăgăduești omului douăzeci de ani de carieră eminentă deja făcută, asta e, cum am spus, cam prea prea ! (ovațiuni entuziaste), cât de Atenian să fii, trebue să fii prea nedormit ca s'o spui (mare ilaritate; aplauze). 

Onorabilul nostru amic d. Cămărășescu a făcut adineaori pe scurt istoricul partidului conservator. Eu am să mai spun câteva cuvinte despre ultima fuziune și despre urmarea ei necesară, fatală - despre ruptură. Când am auzit, fiind în străinătate, de fuziune, mi-am zis: să dea Dumnezeu să iasă cu bine ! să dea Dumnezeu ! dar nu mi se cam pare lucru solid; fiindcă, dé ! nici eu nu am trăit pe sub pământ o viață de om, și știu ce s'a petrecut de atâta vreme în partidul conservator. Acest partid a avut de luptat poate mai puțin contra adversarilor săi naturali, contra liberalilor, decât contra unei grupări care, dându-se de conservatoare, lupta sistematic să-l desorganizeze și să-l dărâme. Era o mână de oameni, un grup de intelectuali, care-și propusese să mineze partidul conservator, zădărnicindu-i cu toate mijloacele posibile orice activitate; era gruparea politică eșită din sânul societății literare ŤJunimeať dela Iași (aplauze). Când am auzit, prin urmare, că s'a făcut iar o fuziune, mi-am adus aminte iar de... o fuziune. 

Cu vreo câțiva ani înainte nu se mai făcuse iar o fuziune ? Ce soartă a avut ? S'a spart ! iar partidul conservator care, fiind la putere, putea fără fuziune sta la putere, a căzut dela putere grație fuziunii. Și în definitiv, pentru ce ? Pentru o neînțelegere bugetară de vreo 200 și ceva de mii de lei. 

Șeful guvernului, cu un gest larg, a exclamat în Cameră:ŤScrieți, domnilor stenografi, că pentru o neînțelegere de două sute treizeci de mii cad dela putere !ť Așa a uimit aceasta pe toată lumea, încât nu s'a găsit un glas în Cameră să strige: ŤDa, da, scrieți domnilor stenografi, că pentru o neînțelegere asupra unei sume de câteva mii de lei cădem de la putere ! că pentru o încăpățânare, un om politic, un ministru, un prezident de partid, un șef de partid dă brânci partidului său dela putere !ť (aplauze prelungite). 

Auziți, oameni buni, un bărbat politic, de necaz că nu i se cedează la un buget de trei sute milioane, asupra unei țifre de câteva mii de lei, să-și arunce în opoziție partidul d'abia venit la putere ! Pentru o încăpățânare neînfrânată, să distrugă situația politică pe care și-a cucerit-o un partid ! Când am aflat dar de noua fuziune, am zâmbit sceptic. M'am gândit că bărbatul politic care a ambiționat totdeauna să se urce în capul partidului conservator, ca să-l mâne ca pe o turmă după caprițiile lui personale, are câteva teorii la care ține poate și mai mult decât la faimoasa țifră pe care a dictat-o stenografilor acum câțiva ani. Mi-am zis: o să vrea omul firește numai decât să le aplice, și firește, n'are să găsească pentru ele mulți partizani în partidul conservator, și firește, asta o să-l contrarieze, și firește, el o să se supere, și, firește... n'are să-i meargă bine fuziunii bine (aplauze). Prima teorie, un șef de partid nu vorbește cu nimeni și dictează tutulor; iar partidul e o adunătură de un număr mai mare sau mai mic de gogomani (aplauze, ilaritate). Dar cine în lume, afară de acel șef, poate concepe un partid politic astfel ? (aplauze). 

A doua teorie: cine nu are măcar 40.000 de lei venit pe an nu trebue să facă politică. Cum ? Va să zică un om, cât de priceput, care nu are decât 39.500 lei venit nu poate să facă politică ?... Alaltăeri vorbeam cu un jurisconsult distins despre cazul unui înalt magistrat care murise cu câteva zile înaintea împlinirii ultimului termen de pensie. Fără să fie cineva versat în știința dreptului, trebue să recunoască necesitatea așa numitelor termene fatale. Dar oricare om simte în fundul sufletului că se face o nedreptate când pentru lipsa câtorva zile se nesocotesc zece ani. Și a recunoscut și distinsul jurisconsult că ar fi mai echitabil când termenele fatale nu ar fi așa de puține, și prin urmare atât de depărtate unul de altul. 

Această dreaptă gândire a lui o putem aplica și aci: cum ? numai dela 40.000 de lei în sus să pot face politică ?... Lasă-mă mai eftin, nenișorule (aplauze, ilaritate). Lasă-mă măcar cu 39 și ceva (mare ilaritate, aplauze). 

Apoi, afară de cei câțiva fericiți cu dela 40.000 în sus, cine dintre oamenii cari se ridică încet-încet cu vremea prin talentul și munca lor, și cari se simt capabili să se amestece și ei în afacerile publice, are să admită o așa mirifică teorie ? (aplauze). 

A treia teorie: teoria succeselor probate prin istorie. Prin moștenire se dumică, se fărâmițează proprietatea țărănească. În loc să mă gândesc cum să dau la copiii țăranilor mai multă cultură; cum să-i fac a munci mai spornic; cum să ajut energia lor care sporește prin număr, mă gândesc mai bine la un succes istoric sigur, probat: introduc în țara românească majoratul din Prusia (ovațiuni sgomotoase). Proprietatea nu se dumică; un singur copil moștenește ! Bine, dar ce faci cu ceilalți copii ? - Ceilalți să se ducă să se plimbe ! - Sau să vie, zic eu, la d-ta în calitate de gogomani să-ți mărească partidul spre mulțumire (ilaritate), și d-ta să le faci hatârul să-i primești și fără 40.000 lei venit (mare ilaritate, aplauze sgomotoase). 

În sfârșit, cea din urmă și cea mai încântătoare: teoria ministeriabilității încercate. Numai noi putem veni la putere; voi conservatori-democrați nu puteți veni. - De ce ? întreb eu. - Fiindcă n'aveți destui miniștri, mi se răspunde; pe când noi avem 24 ! - Să vă trăiască ! zic eu (mare ilaritate). Mare partid într'adevăr, care are gata trei tacâmuri de miniștri ! Auziți, d-lor, ce grije trebue să aibă un partid politic !... Dar din copiii d-voastră nu pot să iasă miniștri ?... Am doi băieți... (aplauze furtunoase). Rog pe cei 40 Sfinți Mucenici pe cari îi prăznuim astăzi, să pue o vorbă bună la Dumnezeu pentru mine; doar o avea un băiat al meu un talent politic să-l văz la adâncele mele bătrânețe ajuns ministru, și să zic: încai dacă n'am putut lăsa băiatului 40.000 lei venit, am avut norocul să dau Patriei un vrednic servitor (aplauze furtunoase). Iată teoriile cu care se pretindea a conduce partidul nostru conservator (aplauze sgomotoase). Când am auzit că s'a adus pe masa clubului niște proiecte deja tipărite și s'a zis: acestea sunt proiectele mele, și asupra lor nu e admisă discuțiunea; și când am aflat apoi de împrejurările dela 9 ianuarie din acelaș club, am spus: Take Ionescu nu mai poate să stea acolo; are să plece... și n'are să plece singur. Bine a făcut ce-a făcut ! să-l felicităm și pe el, să ne felicităm și pe noi, să felicităm și țara ! (ovațiuni nesfârșite). 

D-lor, partidul conservator-democrat este o energie care s'a deșteptat covârșitoare, și nu o energie inferioară care scade pe văzute, ar putea birui o energie care pornește acum cu atâta avânt: aceasta trebue să biruiască pe aceea (ovațiuni). 

Încă puține cuvinte și termin. 

Domnule șef, ești un erou care pornești în fruntea unei armate devotate către o țintă glorioasă (ovațiuni). Pășește cu fruntea sus, privind departe înainte ! Nu te opri dacă, în calea, uneori aspră, calci peste șerpi și peste reptile (ovațiuni); ele îți vor arunca bale peste picioare; vor rămânea strivite înapoi, iar d-ta avei ajunge cu noi acolo unde trebue să ajungi ! (ovațiuni entuziaste, prelungite).