III

Ziarele opoziționale continuă a face guvernului o vină capitală din aceea că el a luat o măsură legală față cu niște străini cari agitau contra liniștei și autorității Statului. Pentru cine urmărește mișcarea presei politice dela noi, lucrul nu poate fi de mirare; e știut: a luat guvernul o măsură ? ea trebue numaidecât pentru foile opoziționale să fie o măsură grozav de rea, anti-politică, anti-patriotică și anti-morală. Nici nu mai e prin urmare chip să stea cineva la vorbă cu niște oameni pentru care și existența luminii zilei ar putea face obiectul unei discuții. 

Căci să cercetăm încă odată cum stă lucrul. 

Erau acei agitatori cetățeni români ? Nu. Meritau să fie loviți de măsura aspră care i-a lovit ? Da. 

Dar să răspundem mai pe larg acestor întrebări. 

O seamă de străini poate să aibă în orice țară merite netăgăduite pentru a căpăta cetățenia. Niște oameni străini, fie de bună voe, fie goniți de deosebitele împrejurări de aiurea, vin și se așează într'o țară dându-se aci, cu îngăduința Statului, la deosebitele lor industrii. Aci, trăind timp îndelung, respectând societatea care i-a îmbrățișat și legile ei, muncesc în pace și onest și nu neglijează nicio ocaziune pentru a dovedi că ei nu mai vor să se deosebească întru nimic de această societate, că doresc sincer a se contopi individual în masa ei, fără a mai ține câtuși de puțin la alte străine relații politice, fie aceste relații politice întemeiate pe vreo comunitate confesională sau de origine. Acești străini, oricât ar meritá să capete drepturile de cetățenie, de drept ei nu le pot reclama, pentru că una e meritul și alta e dreptul, și aceasta mai ales acolo unde națiunea și Statul sunt chemați a judeca dacă și întrucât acel merit există sau nu, și pot, după socoteala lor, să acorde sau să refuze acele drepturi. Ceva mai mult: acel merit, acel titlu la o deosebită considerație, scade, ba chiar se pierde cu totul când se traduce în pretențiune și încă violentă: căci este vorba de a dobândi niște drepturi, nu de a le smulge. Dar încă atunci când pretenția se formulează, cu atât mai violent cu cât la spatele ei n'are nici un merit ! Căci să judecăm în specie asupra acelor pe cari i-au lovit măsura legală de care e vorba. 

A turbura ca străin liniștea unei societăți naționale pacinice, a agita, în conivență cu străinii din afară, contra autorității Statului care te îngădue în sânul său, și a batjocori în chipul cel mai revoltător prin publicitate, și locală și străină, și societatea și națiunea și Statul, și a le face toate acestea ca un membru declarat al unei asociațiuni politice întemeiată pe comunității confesionale, universale și internaționale - a face, zicem, toate acestea este oare a meritadrepturile de cetățean pe care nu le ai și pe care le reclami ? 

Cineva zice: trăesc ca străin de îndelungată vreme pe pământul românesc, mă port bine, iubesc țara, nu am nicio relație politică cu vreun cerc neromânesc, rog prin urmare ca, în virtutea acestor titluri, să mi se acorde drepturile de cetățean român, de oarece eu mă bucur de toate calitățile sociale și politice cerute pentru aceasta. Iată ceva de înțeles, ceva care de câte ori s'a pus înaintea locurilor competente nu a întâmpinat decât îndreptățire. Dar să vie cineva să zică: eu străin am cu cutare cercuri străine niște vădite relații politice întemeiate pe legături de origină și de comunitate confesională; în conivență cu aceasta, ca membru declarat al lor, mă ridic contra liniștii societății voastre, contra autorității Statului vostru, și pretind, numai și numai pe cuvântul că mă găsesc aici, dreptul de cetățenie; dacă nu mi le dați, fac scandal și încerc, cu ajutorul relațiilor mele politice exterioare, să vă smulg aceste drepturi, - este absurd. 

Față cu o asemenea ofensă și cu asemenea agitare criminală, Statul era dator să dea răspunsul, aspru dar drept, pe care l-a dat. 

Și spre a ilustra și mai bine cele ce spunem, vom da aici câteva pasaje dintr'o scrisoare a unui domn doctor în drept, Iosef Dulberg din Londra, - un străin israelit, ce, pe cât pare, a fost odinioară și prin România, - adresată către primul nostru ministru. 

D. Dr. Dulberg, în această scrisoare, scrisă în românește cu câteva greșeli de limbă caracteristice, pretinde și d-sa drepturi pentru toți coreligionarii d-sale din România. Și să vedem cum și d. dr. Dulberg își formulează pretenția. După ce tinde a demonstra, cu niște tradiționale interpretațiuni, că nu se aplică la noi sincer articolul 7 al Constituției modificat conform exigenței art. 44 al tractatului dela Berlin; după ce ne acuză de intoleranță religioasă; după ce explică că ovreii au toată dreptatea să nu iubească țara românească și să apeleze la intervenția străină în afacerile politice ale țării, d-sa adaogă textual în scrisoarea d-sale către primul ministru al regatului nostru următoarele: 

«Se poate zice că antisemitismul a părăsit Germania spre a se așeza în România. «Iată, d-le ministru care e situația Evreilor din România, situația care cu totul că știu că vă este bine cunoscută, am pus-o înaintea d-voastră cu scopul de avă arăta că noi în străinătate o apreciăm și că vom ști la momentul oportun să facem uz de dânsa». 

Și mai la vale, d. dr. Dulberg mai zice: 

«... O conferință europeană care se va ocupa încă odată cu toată chestiunea Orientului nu e tocmai așa departe și cu toată că România este acum un regat independent, posibilitatea nu e exclusă că în acel viitor congres decisiuni vor fi luate ce vor avea pentru ea o însemnătate mai tot așa de mare ca cele din 1878». 

Și în fine d. dr. Dulberg, simțind poate și d-sa că a cam mers prea departe, intră la tocmeală:«Nu ar fi mai bine ca ea (România) să evite amestecarea străină și să acorde de voe bună...etc.» 

Oprim citatul, deoarece se înțelege îndestul ce pretinde mai departe d. dr. Dulberg. 

Ca să sfârșim, trebue să spunem că această scrisoare a fost pornită dela Londra cu trei patru zile înainte de a ajunge agitarea semitică de aici la momentul ei acut. 

Recomandăm acest document, interesant atențiunii foilor opoziționale, care, precum am zis mai sus, continuă a învinui guvernul pentru măsura legală ce el a luat-o față cu agitatorii străini, și a se da reprezentante ale opiniei publice române.