SCENA III

CEI DE SUS — O DOAMNĂ ABRACADABRANTĂ intră râzând tare

DIRECTORUL Dar asta! (întâmpinând-o cu toții.) Cu cine avem onoare, doamnă?

DOAMNA Cine sunt ce vă pasă. Mulțumiți-vă a ști ce sunt. (foarte volubil.) Sunt o ființă foarte complexă! Caprițioasă și statornică; impresionabilă ca un copil incult, blazată ca un filozof istovit, mahalagioaică și aristocrată; aci primitivă, aci ultra-rafinată, iau în glumă împrejurările cele mai grave, și sunt gravă față cu cine știe ce nimicuri. Mă înnebunesc după evenimentele de senzație, vesele sau funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri... Ah! (cu voluptate.) Calomniile, cancanurile, scandalurile! Un scandal cât de puțin monstruos face pentru mine mai mult decât un sinistru cât de îngrozitor! îmi trebuiesc dimineața cum deschid ochii știri palpitante, dacă nu adevărate, măcar... altfel. Dezmințirea lor seara mă mâhnește peste măsură și nu mă pot mângâia decât a doua zi cu o născocire și mai și.

D-na ALEXANDRESCU Ciudată persoană! parc-aș cunoaște-o!

DOAMNA Pedanții mă nesocotesc, fiindcă le par ușuratecă, șarlatanii mă curtează, crezându-mă naivă; oamenii de merit mă respectă, știind că adesea judec foarte just. Modeștii mă lasă indiferentă, îndrăzneții mă fascinează, bravii mă cuceresc. Am uneori momente de adâncă și limpede conștiință, alteori îmi lipsește cel mai elementar bun-simț. Îmi place să protejez și să persecut, și tiranisesc mai mult pe cei protejați decât pe cei persecutați. Da, îmi place să tiranisesc, căci am putere superlativă. (Se oprește deodată și oftând adânc.)

TOȚI (o admiră) A!

DOAMNA A! și cu toate astea, am și eu o stăpână, o tirană, contra căreia peste putință să mă revolt, ale cărei capriții, cât de absurde, sunt pentru mine sfinte porunci... De mi-ar porunci să umblu iarna în dril și vara în blană; de mi-ar porunci să port un ciorap la gât și cravate la picioare, să umblu acum ca un kanguroc (joc), pe urmă ca o căprioară (iar joc), trebuie să o ascult. Această crudă tirană a mea se cheamă...

TOȚI Se cheamă?

DOAMNA Moda!

TOȚI Moda?

DOAMNA (schimbând deodată tonul, foarte veselă, cu mult humor) Da! Moda!... Uite ce mi-a poruncit să port. (arată pălăria; către o artistă.) Așa-i că-i șic? Superbe, ma chére. (către Profesor.) N'est-ce pas, mon professeur? (făcând o mișcare, îl lovește cu bordul pălăriei; el se retrage și privește pălăria curios.) Ce te uiți? Știu că e prea mică... Nu mi-a gătit-o încă p-a de toamnă. (către autor arătându-și fundele de la pantofi.) Uite! ce zici?... o porumbiță moțată și încălțată, n'est-ce pas, mon cher? (îl ciupește de bărbie.) Așa sunt eu. Astăzi voi sunteți la modă, îmi placeți și vă îmbrățișez cu drag, dar feriți-vă de moda de mâine, o voi urma fără judecată și fără regret. Astăzi îmi poruncește să cânt un cântec favorit al ei... Dimineața, când mă deștept, peste zi, seara la culcare, trebuie să-l cânt! (începe a fredona cântecul en vogue. Toți împreună fac răspunsul, ea încântată către Profesor.) Vezi că-l știi! (devine iar serioasă și schimbând brusc tonul.) Și nu vă puteți închipui câte griji mă zdrobesc și ce plăcere pentru mine să le uit din când în când măcar câteva momente. De aceea îmi place cu deosebire muzica și teatrul. A! teatrul!... Dar un teatru ca să-mi placă mie... (cu mult avânt și elevație crescândă) trebuie să fie viu, cald, fierbinte! Să dogorească viață de aci până colo sus în fundul galeriei; actorii... când ies pe scenă, să fie niște posedați; să aibă un demon în ei; prin ochi, prin sprâncene, prin gură, prin vârful degetelor, prin toți porii, să scoață pe demonul acela și să-l sufle asupra mea. O clipă să nu-l ierte pe spectator a-și veni în fire, a-și da seama de ce vor cu el: să-l ia repede, să-l zguduie, să-l amețească, să-l farmece, să-l vrăjească, mai știu eu cum să zic? Când or ieși din teatru, nici doi ochi să nu fie uscați și siguri: toți să fie împăienjeniți de emoție, umezi de plâns ori de râs. (aplauze unanime.)

DIRECTORUL Vom face, doamnă, din toată inima tot ce-i cu putință spre a vă da un teatru cum doriți. Și acum (uitându-se la ceas și hotărât) să ne iertați d-v., dar trebuie să începem!

DOAMNA (cu entuziasm) Curaj, doamnelor și domnilor, și noroc! Merg să vă ascult. (Doamna pornește spre fund.)

DIRECTORUL (oprind-o) Cu pălăria asta?

DOAMNA (râzând) De hatârul d-v. am s-o scot. (Toți îi mulțumesc petrecând-o.) 

(Cortina)