Unde-i apa mai adâncă,

Nu ridică haina lor –

Nu-i frumos ca să-și arate

Pulpa golului picior,

Și-apoi sunt și plopi pe maluri

Și ei văd și spun ușor.

Îndemnate de rușine,

Ele lasă mult mai bine

Să se ude haina lor.

Unde-i mai puțină apă,

Își ridică haina sus –

Ah! și sunt flăcăi pe maluri!

Sunt, dar cine i-a adus?

Să privească-ntr-altă parte!

Și de văd, ce-au ei de spus?

Decât hainele-nmuiate

Tot mai bine e s-arate,

Gol piciorul cât de sus.Oamenii mă-nvinuiesc,

Că sunt tânăr și iubesc –

Tu mi-ai zis să viu la moară

Pe-nserat, să te-ntâlnesc,

Dar la moară dau de prieteni,

Și de prieteni mă feresc.

Te-am văzut și ieri pe stradă,

M-am temut să te opresc,

Că de mama mi-e rușine

Și de tine mă sfiesc.

Mi-e necaz pe toată lumea

Și mi-e ciudă că trăiesc;

Te-aș lăsa și mi-e cu jale,

Te-aș iubi și nu-ndrăznesc!

Popa Toader din scripturi,

Dă lui Mitru-nvățături:

„Mitre, știi ce spune psaltul?

Să nu faci în viața ta

Ceea ce te-ar supăra

De ți-ar face-o altul!“

Mitru stă și stă gândind,

De el multe nu se prind:

„Dar mai știu eu, cum e asta!

Altul, de! zici înțelept,

D-apoi eu? Să n-am eu dreptul

Să-mi sărut nevasta?“

Ah, cât ești de frumoasă, doamnă,

Când stăm de vorbă amândoi,

Dar mai ales când spui, blazată,

Că viața asta e noroi.

Mi-arăți briliantata mână

Și obositul cap ți-l pleci –

Ești întruparea frumuseții

Visată de poeții greci.

Tu mă omori cu ochii nobili!

Răceala ta m-a fermecat!

La foșnetul cel cald al rochii

Dintr-un copil mă simt bărbat!

Și-atunci când râzi aristocratic

Cu vecinicul tău mon-ami,

Ah! nu-nțelegi, sublimă doamnă,

Cu ce plaisir te-aș pălmui!

Șchiop! Dar și eu am să mor:

De ce să mă supăr oare,

Dacă n-am două picioare?

Pot muri și c-un picior.

Locul meu e hotărât:

Iadul! nu-mi ajută ruga –

Iar spre iad, ori mergi cu fuga,

Ori mergi șchiop, e tot atât!

Și-ntre șchiopi găsești eroi:

Când e vorba de băute,

Mergeți voi oricât de iute,

Șchiopul merge-n pas cu voi!

Ei veseli repetau cântarea

Ciocnind paharele în cor –

Eu mi-am lăsat pe mână capul

Și n-auzeam cântarea lor...

Departe-n văi e o căscioară

Cu prispa netedă de lut,

Și mama coase, și-a ei lacrimi

Stau umede pe ce-a cusut.