Vreți cronică literară?...

L-ați cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile?

L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare?

Ce geniu!Ce monstru de geniu!!!!

Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei ⁸ , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa.

Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie.

– Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni cârcotașe și neîncrezătoare - Bucureștii era patria acestui Homer al satyrei?

– Da, amabili descendinți — va răspunde Chronica, — așa era măreața cetate binecuvântată de Omniputintele ⁹ : fecunda mamă a geniurilor, și drept probă vă voi da și un alt esemplu:

Era pe atunci, în Francia, un poet, nici prea-prea, nici foarte-foarte, anume Lamartine, care voia cu orice preț să treacă de geniu. El moare după ce dotează literatura țărei lui cu nenumărate volumini. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. Pentru nenorocirea lui însă, iată că cetatea Bucureștii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky ¹⁰ , un geniu cu picioarele strâmbe, vorbind pe nas într-un dialect cât se poate mai curat românesc, și d-o dulceață de caracter estremă.

Aamsky - care mai târziu muri în floarea tinereții, prăpădit de fatigele ¹¹  infernali ce-i impuseseră redacțiunea ziarului „Dâmbul” (nume împrumutat de la un fluviu ce curgea la marginea cetății Ploiești, numai când ploua 6 săptămâni d-a rândul), sacrificându-și precioasa lui viață pentru mărirea politică a patriei - Aamsky, zic, publică o cărticică de poesii sub titlul de Primele gângâneli ale puiului mamei... Acum, așa este că astăzi, peste atâtea mii de ani de atunci, nici nu v-ar fi plesnit prin cap că a esistat vrodată un anume Lamartine, care, drept vorbind, nu plătea mai nimic; în timp ce numele de Aamsky răsună și va răsuna cât lumea de la Soare-Răsare până la Soare-Apune.

Nu uitați, bunii mei cititori, că cele de mai sus nu sunt decât numai și numai o convorbire ce va avea loc în anul grației 12.714.

Să revenim la Christorian. Deși am început cu dânsul, voiam să termin prin altcineva.

Saltă de bucurie, fericită cetate Pitești!! și nu fi geloasă deloc pe celebritatea Bucureștilor căci, dacă Cetatea-Capitală se glorifică de versurile lui Christorian, tu te vei înălța cu proza unui alt geniu pot zice d-aceeași forță, însă de un alt genere ¹² .

Geniul din Pitești este sumbru, nervos, concis, sentențios, mușcător, răutăcios. El nu scrie în cărți sau în foi periodice; el scrie în foi volante. Voiți un specimen din scrierile lui nemuritoare, domnilor? Da?... Ei bine, vi-l dau, cu condițiunea ca doamnele să nu se supere. Îmi promiteți, doamnelor, că, orice s-ar zice despre domniele-voastre, veți fi așa de bune și nu vă veți supăra? Primiți? Atunci primesc și eu, însă pentru respectul ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovațiunile de ortografie și punctuare ce autorul voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d-astă dată acea despre care am vorbit:

COCURI ȘI RĂSCOCURI

Această pernicioasă șl ridiculă coaffură, diformă cele mai simpatice și gracioase mine feminene june, representândule cu câte 2 capete la un loc ca emblema cesaro-regală.

Pernicioasă zic că, multe capete ce le au purtat au dobândit inflamațiune din părul ce s-au zis a fi de la repausare, în fine au lepădat bărbații ișlicele și sub oarecare altă formă și materie, le au luat sexul faible ¹³ din slăbiciunea consorților — încât pentru esageratele și degutantele ¹⁴  sacuri atârnate de robe zise jupe, și pentru nu mai puțin esagerata și nesuferita șhosură ¹⁵  polonă, am să vorbesc mai la urmă.

Pitești (15 aprilie) 1874”

Thoma Conțescu