Straja satului vine la casa unui țăran și-i bate în geam. Se încinge o conversație:

— Hei, mă din casă!

— Cine?

— Tu!

— Eu?

— Păi cine!

— Ce-i?

— Cum ce-i?

— Păi ce-i?

— Ai o scrisoare!

— Cine, mă?

— Tu.

— Eu?

— Păi cine.

— Ad-o-ncoa!

— Ce, mă?

— Scrisoarea.

— Ce scrisoare?

— Știu eu ce scrisoare?

— Trebuie să plătești!

— Ce, mă?

— Cum ce?

— Ce să plătesc?

— Porto.

— Cine?

— Tu.

— Eu?

— Păi tu.

— Ce porto, mă?

— Iaca, porto.

— Cum așa?

— Păi, știu!

— Nu-i plătită?

— Ce?

— Scrisoarea.

— Ehei!

— Cum ehei?

— Ai să dai, măi!

— Ce?

— Bani.

— Ce bani?

— Porto.

— Cât, mă?

— Ce cât?

— Câți bani, mă?

— 15.

— Cum 15?

— Păi!

— Dar de ce, mă?

— Nu știu.

— Iaca 15.

— Așa.

— Ei, dă-mi-o!

— Ce, mă?

— Scrisoarea.

— Ce scrisoare?

— Care ai adus-o.

— Eu, mă?

— Păi cine?

— N-am adus-o.

— Păi cum?

— Nu-i la mine.

— Asta-i!

— Cum asta-i?

— Unde-i, mă?

— Cine?

— Scrisoarea.

— La primărie.

— Ba la dracul!

— Ba, așa.

— Păi, cum?

— Să te duci să ți-o iei.