Five o'clock

Five o'clock pe englezește însemnează cinci ceasuri. În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămînă (jour fixe), cînd primește, la ceasurile cinci dupăamiazi, vizite și face musafirilor tratație cu ceai ; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la cinci ceasuri. În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în l'Indépendance roumaine:

« Madame Esméralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis. »

« Azi e joi. Haide — zic eu — la madame Piscopesco. »

Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hôtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni… A! în fund! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam Măndica Piscopesco cu surioara sa, madam Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă întîmpină cu grația-i obicinuită. Mărturisesc drept… Am mare slăbiciune de ceea de francezul numește la causerie, și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lui mult mai multă grație decît în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decît spun bărbații lucrurile cele mai serioase… O floare, o panglicuță o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin jocul acela încîntător al luminilor ochilor, capătă, pentru mine cel puțin, un farmec indicibil. Iată-mă dar în elementul meu… Aci desigur am să petrec cîteva momente delicioase.

Eu : Madam Piscopesco, dați-mi voie…

Măndica: Vii tocma la pont.

Tincuța: Ai fost…?

Măndica: Taci, tu! Las' să-l întreb eu… Ai fost aseară la circ?

Eu: Am fost.

Tincuța: Cine mai…

Măndica: Taci, soro! n-auzi? (Către mine:) Ai văzut pe Mița?

Eu: Pe sora matale?

Măndica: Nu… Pe Mița, pe Potropopeasca a tînără?

Eu: Da; era într-o lojă în fața mea…

Măndica (Tincuții): Ai văzut?

Tincuța (mie): Cu cin'…

Măndica: Taci!… (Mie:) Cu ce pălărie era?

Eu (încurcat): Cu…

(Tincuța vrea să mă-ntrerupă.)

Măndica (astupîndu-i gura cu mîna): Cu o pălărie mare…

Eu (răsuflînd): Da…

Măndica (Tincuții): Ai văzut? (Mie:) Bleu gendarme…

Eu: Da…

Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose…

(Eu dau din cap afirmativ.)

Măndica (Tincuții): Te mai prinzi aldată?

Tincuța: Stăi, să vedem… (Mie) : Era cu bărbatu-său.

Măndica (Tincuții): Taci tu!

Tincuța: Apăi, lasă-mă și pe mine, soro!… Tot tu?

Măndica (mie): Era cu Potropopescu?

Eu (încurcat): Mi se pare că…

Măndica: Nu era cu Haralàmbina?

Eu (și mai încurcat): Cu care Haralàmbina?…

Tincuța: Cu mă-sa.

Eu: …

Măndica: …O bătrînă mică, urîtă, parcă-i o smochină uscată, și gătită-gătită…

Eu (răsuflînd): Da.

Tincuța: Cu părul roșu vopsit…

Eu: Da, da.

Tincuța (Măndichii): Ai văzut?

Măndica: Ce să văz?… parcă mă-sa nu știe! (Mie:) A venit cineva în lojă la ele?

Eu: …

Tincuța: Mitică…

Eu: Care Mitică?

Măndica: Ei! care Mitică…

Tincuța: Lefterescu, locotenentul…

Eu: Să mă credeți, cuconițelor, pe onoarea mea vă spun, că nu pot să zic, pentru că eu…

Măndica: Pentru că dumneata ești cavaler și nu vrei să spui.

Tincuța: Da pe Lefterescu l-ai văzut în circ?

Eu: Mi se pare că era într-un stal, drept în fața mea.

Măndica: Lîngă loja ei!… (Tincuții:) Ai văzut? Ai înțeles acuma pontul?… Vezi, daca ești proastă?

Tincuța: Peste poate!

Eu (aruncînd o privire pe fereastră și văzînd o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbești de lup și madam Potropopesco la ușe.

Tincuța: Ea!

Măndica: Vezi ce obraznică e!…

Eu (avînd un presentiment și luîndu-mi pălăria): Doamnelor, dați-mi voie să vă salut… Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele și grațioase… Eu trebuie să mă retrag.

Tincuța (tăindu-mi calea): Așa degrab'?

Eu: Vă asigur că… o afacere… urgentă…

Măndica (acoperindu-mi ușa): Fără să iei măcar un ceai?

Eu (apăsat din ce în ce mai mult de negrul meu presentiment): Parol…

Măndica: Tocma acu?

Tincuța (smulgîndu-mi pălăria): Peste poate!

(Eu, trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)

Feciorul: Madam Potropopesco.

(Măndica se face roșie, Tincuța vînătă, eu galben. Madam Mița Potropopesco apare, uimitoare de frumusețe și de toaletă ca totdeauna, purtînd pălăria bleu gendarme . Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)

Mița: E un ger afară, mașer, că nu-ți poți face o idee… Daca o ținea așa toată noaptea, se duce dracului rapița!

Eu: Nu crez… Am vorbit cu arendașii…

Mița: Aș! nu mi-a scris azi Potropopescu al meu?

Măndica (Miții): Ai fost aseară…

Tincuța (Măndichii): Taci, tu ! Las' să-ntreb eu. (Miții:) Ai fost aseară la circ, madam Potropopesco?

Mița: Da.

Măndica: Sin…

Tincuța: Taci!… (Miții:) Singură?

Mița: Nu, cu maman...

Tincuța: Cu maman?… Bravo!

Eu (sculîndu-mă): Doamnelor, eu…

Măndica (împiedicîndu-mă să-mi iau palăria, și încet) Tocma la pont? (Merge să apese nasturele soneriei.)

Tincuța: Și… era multă lume la circ?

Mița: Foarte multă.

Măndica (sunînd prelungit): Ce slugi dobitoace!

(Feciorul vine.)

Măndica : Nu te-am chemat pe dumneata : treaba dumitale e să stai la ușe ; unde e dobitoaca de Roza ? Ce face cu ceaiul ?

(Feciorul iese.)

Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți?

Mița: Mai nimeni… Era Costandineasca, Dumitreasca, Vasileasca, Georgeasca si Ogretinencile…

(Roza, subreta, apare.)

Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla?

Roza: E gata, coniță.

Măndica: Apăi, de ce dracu nu-l aduci odată?

Roza: E gata, în salon.

Măndica: Atunci de ce nu spui, proasto!

(Roza pleacă bombănind.)

Măndica: Să nu bombănești, obraznico!

(Toată vremea asta, madam Tincuța Popesco tace, bătîndu-se pe palma stîngă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența ; pe cînd madam Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cîrlionț rebel din frunte, care nu vrea să stea cum trebuie. Madam Piscopesco cu un gest degajat ne poftește în salonul cel mare la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte dasupra monogramei E.P. — Esméralde Piscopesco — de toată frumusețea.)

Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.

Mița: Ba, ți-am spus… Ogretinencile…

Tincuța: Nu… Dintre bărbați…

Mița: Dintre bărbați?

(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)

Măndica: Nu iei ceaiul?

Eu (ținîndu-mi în sus și bine pălăria): Ba da.

Tincuța: Mitică… nu era?

Mița: Mitică?… nu știu care Mitică…

Tincuța: Lefterescu!… sublocotenentul!

Eu (frigîndu-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să…

Mița (rîzînd foarte veselă, către Tincuța): A! Lefterescu! Mitică al dumitale…

Tincuța: Ba al dumitale, obraznico!

Mița: Ba al tău, mojico!

(Eu, scăpînd din mînă paharul cu ceai, împing pe madam Piscopesco cît colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întîlnesc pe bravul Lefterescu.)

Eu: Un'te duci?

Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.

Mita si Tincuta: Mitica... Eu: Fugi, nenorocitule!

Universul, 1900, 25 febr.