SCENA V

ANCA, ION

ION (foarte obosit și cam tremurând): Bună vremea, nevastă.

ANCA: Mulțumim dumitale, om bun... Ce poftești?

ION: Îmi dai de mâncare?

ANCA (aparte): Ăsta nu-i din sat... e străin. (tare.) N-avem de mâncare, omule... pleacă.

ION: Da'... mă lași să dorm?... lasă-mă să dorm...

ANCA (aparte): E un om rău, e beat, or ce? (tare.) Caută-ți de drum, creștine; (cam aspru) 'aide!

ION (sfios și apărându-se ca de o lovitură la cap): Mă duc... să nu mă bați... să nu dai!

ANCA: Dec! De ce să te bat?... Du-te sănătos.

ION (vrea să plece, își pierde puterile și se reazimă de ușe): Nu mai poci... (rugându-se frumos.) Dă-mi ceva să mănânc, fă-ți pomană... mi-e foame. (se lasă binișor pe lavița din stânga ușii.)

ANCA: Ăi fi bolnav?

ION: Nu.

ANCA: Da' ce ai?

ION: Mi-e foame... sunt ostenit...

ANCA: Da'... de unde vii dumneata?

ION: Hehe, de departe... tocma' de la munte.

ANCA: Și ce vânt te-a bătut pe la noi?

ION: M-am rătăcit.

ANCA: Da-ncotro mergeai?

ION: Nu știu...

ANCA: Cum să nu știi unde mergeai?

ION (încet și confidențial): Vezi că eu... sunt nebun...

ANCA: Nebun?!

ION: Hăhă!... Da' nu m-apucă totdeauna... Și când mă chinuiește Necuratul, numa' vine Maica Domnului de mă scapă... Necuratul mi-a poruncit de două ori să-mi fac seama singur... ca să-mi ia sufletul...

ANCA: Sărmane, cine știe ce păcate!...

ION: Da' Maica Domnului nu m-a lăsat. (se închină.)

ANCA: Și din ce ți-a venit?

ION: Din bătaie... Și când mă speriu m-apucă, fie pe pustii locuri! Și, când e să m-apuce, îmi vine întâi cu grije și cu scârbă și pe urmă cu spaimă... și mă arde. (arată moalele capului.) Eu am o bubă aici înăuntru... Da-mi dai?

ANCA: Ce?

ION: De mâncare...

ANCA: A! Uitasem, uita-te-ar relele! (merge la tarabă, taie un codru de pâne și i-l dă.) Na, omule.

ION: Bodaproste!

ANCA: Vrei ș-un rachiu?

ION: Dacă-mi dai...

ANCA (îi dă un țoi de rachiu): Da' cum s-a întâmplat să-ți vie?... E de mult?

ION: Vreo zece ani...

ANCA: Zece ani... Și cine te-a bătut?... De ce?

ION: Degeaba... Eu eram pădurar la Corbeni...

ANCA (aparte): Pădurar la Corbeni!... (tare.) Cine te-a bătut?

ION: La judecată... că nu vream să spui.

ANCA (cu nerăbdare): Ce?

ION: Că de ce l-am omorât...

ANCA: Omorât! (aparte.) Doamne Isuse Christoase! Cine e omul ăsta? (cu teamă c-a aflat adevărul.) Te cheamă... Ion...

ION (dând din cap): Ion mă cheamă.

ANCA: Și zice c-ai omorât pe...

ION: ... Pe Dumitru Cirezarul...

ANCA (aparte): Cum a ajuns omul ăsta aici?... Tu, Maica Domnului! I-ai fost călăuză; tu l-ai purtat pe căi necunoscute și mi l-ai trimes aici ca să ridice din calea hotărârii mele îndoiala...

ION (moțăind): Acu mi-e somn... (ascultă ca de departe.) De ce urlă câinele?

ANCA: Nu urlă nici un câine.

ION: Ascultă...

ANCA (aparte): Aiurează. (tare.) Ioane, vrei să te culci?

ION: Da.

ANCA: Scoală. (îl ajută să se ridice.) Vino cu mine... 'Aide p-aici. (îl duce de mâini încetinel spre stânga, planul întâi.)

ION: Când urlă câinele, moare cineva... (șovăie, ea îl sprijinește.)

ANCA: Încetinel...

ION: Tu știi cine o să moară... O să moară Ion?... Dacă Ion moare, scapă de dracul?... (se oprește, face o grimasă de durere și pune mâna la cap.) Mă doare! (Amândoi ies încet.)