Scena IX

CAȚAVENCU, TIPĂTESCU

TIPĂTESCU (a apărut în dreapta cu aerul încruntat și pumnii încleștați, a stat în ușe, a mers apoi liniștit la ușa din fund, măsurând din ochi pe Cațavencu, și s-a oprit în fund un moment; aparte) : Ține-mă, Doamne!

CAȚAVENCU (jenat) : Stimabile domn, scuzați-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod neregulat... Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de polițaiul d-voastră, după ordinile... și nu m-așteptam să vă întâlnesc...

TIPĂTESCU (aparte) : Impertinent!

CAȚAVENCU: Pentru că mi se spusese că eram chemat de... altfel nici nu aș fi venit... în fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi... dacă sunt liber — și nu cer nimic mai mult — mă retrag îndată...

TIPĂTESCU (care a tot bătut din călcâi cu impaciență, coboară încet, rar și cu dinții strânși) : Iubite și stimabile d-le Cațavencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați, cu oarecare pretenție de seriozitate, să mai încapă astfel de meșteșuguri și rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situația lor e așa de limpede... Eu sunt un om căruia-i place să joace pe față... Să-mi dai voie să-ți spui ceva... Ia poftim, ia poftim, mă rog. (îi oferă un scaun, aparte) Să fiu cuminte. Ce bine că-i Zoe dincolo!

CAȚAVENCU: Stimabile domn, d-tale îți place să joci pe față, primesc; mie-mi place să joc scurt, scurt. (gest de retezare) Situația noastră o putem dezlega numaidecât. (Tipătescu îi oferă jețul, el îl respinge ușor.) Mulțumesc!

TIPĂTESCU (același joc) : Ia poftim, mă rog, ia poftim!

CAȚAVENCU (același joc) : Mulțumesc!

TIPĂTESCU (privind țintă la Cațavencu și cu tonul mârâit) : Poftim de!...

CAȚAVENCU (care s-a retras puțin, cedează în sfârșit și cade pe fotoliu cam fără voie) : Mulțumesc.

TIPĂTESCU: Așa. (șade aproape de el, Cațavencu se cam retrage. Tipătescu se îndeasă spre el, Cațavencu același joc, și iar.) Astfel dar, onorabile domn, d-ta, — prin ce mijloace nu-mi pasă! — posedezi o scrisoare a mea, care poate compromite onoarea unei familii...

CAȚAVENCU (gest) : A!

TIPĂTESCU: Mă iartă că te-am ofensat. Să fiu și mai scurt… Iată: d-ta ești un om practic, d-ta posedezi un lucru care-mi trebuie mie. Eu viu și-ți zic: (cu multă afabilitate) mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri d-ta în schimbul acelui lucru ?

CAȚAVENCU (naiv) : Cum, nu știi?

TIPĂTESCU (asemenea) : Nu...

CAȚAVENCU (asemenea) : Nici măcar nu vă dă-n gând?

TIPĂTESCU (asemenea) : Nu... d-aia întreb...

CAȚAVENCU: Stimabile domn, (cu dignitate) un om politic...

TIPĂTESCU (cu pofidă) : Adică d-ta...

CAȚAVENCU: Dă-mi voie... Un om politic trebuie, mai ales în niște împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare ce, dacă vom lua în considerație trecutul oricărui stat constituțional, mai ales un stat tânăr ca al nostru…

TIPĂTESCU (impacientat, bătând din călcâi) : Mă rog, onorabile, încă o dată... (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori ? Scurt! scurt! (repetă gestul de retezare al lui Cațavencu.)

CAȚAVENCU: Ei?... dacă este așa, dacă voiești scurt, iată: voi (rugător) să nu mă combați, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura...

TIPĂTESCU (vrând să izbucnească) : Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ți se pare că ceri prea mult?...

CAȚAVENCU: Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, care-mi faci întrebarea, trebuie să răspunzi...

TIPĂTESCU (apropiându-se și îndesându-se înspre Cațavencu, se repetă jocul de scenă de mai sus) : Ba zău, spune, nu ți se pare prea mult? 'Ai? Ce zici?

CAȚAVENCU (naiv) : Nu.

TIPĂTESCU (cu insinuare) : Dacă s-ar retrage Comitetul permanent și am rezerva un loc pentru prea iubitul d. Cațavencu?...

CAȚAVENCU (zâmbind și cu bonomie) : E un nimic, stimabile...

TIPĂTESCU: Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi același d. Cațavencu?...

CAȚAVENCU (asemenea) : E puțin, onorabile...

TIPĂTESCU: Dacă în locul de primar, vacant acum, și în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Cațavencu? 'Ai? (Cațavencu surâde cu un gest de refuz) Și dacă și moșia „Zăvoiul" din marginea orașului...

CAȚAVENCU (zâmbind asemenea) : Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare (mângâie și umflă cuvintele distilându-și tonul și accentul) ce, dacă vom lua în considerație, trecutul unui stat constituțional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieșit din...

TIPĂTESCU (bătând impacient din călcâi și întrerupându-l) : Ei! să lăsăm frazele, nene Cațavencule! Astea sunt bune pentru gură-cască... Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeți cu apă rece?... Spune, unde să fie! bărbătește: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.)

CAȚAVENCU (ridicându-se și el) : Ce vreau? ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi... între fruntașii politici... Vreau...

TIPĂTESCU (fierbând) : Ce vrei?

CAȚAVENCU (asemenea) : Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! nimic! nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă și crescândă) Mi se cuvine!... Te rog!... Nu mă combate... Susține-mă... Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,... în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)... pe onoarea mea!

TIPĂTESCU (aproape să izbucnească) : Pe onoarea ta?... Și dacă nu pot să te aleg?...

CAȚAVENCU: Poți!

TIPĂTESCU (pierzându-și cumpătul din ce în ce) : Și dacă nu voi? — zi că nu voi să te aleg?

CAȚAVENCU (îndârjit) : Trebuie să vrei.

TIPĂTESCU (d-abia mai stăpânindu-se) : Uiți că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. Nu! nu! nu voi să te aleg!

CAȚAVENCU: Trebuie!

TIPĂTESCU: Nu!

CAȚAVENCU: Trebuie să vrei, dacă ții câtuși de puțin la onoarea...

TIPĂTESCU (izbucnind) : Mizerabile! (Cațavencu face un pas înapoi.) Canalie nerușinată! Nu știu ce mă ține să nu-ți zdrobesc capul... (se repede, ia un baston de lângă perete și se întoarce turbat către Cațavencu.) Mișelule! trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el. Cațavencu ocolește masa și canapeaua, răstoarnă mobilele și se repede la fereastră, pe care o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.)

CAȚAVENCU (tremurând, strigă la fereastră în afară) : Ajutor! Săriți! Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!