I

Alaltăieri, în faptul zilii, mă deștept tresărind: bate cineva foarte nervos la geam. Știu cine e și ce veste-mi aduce. E cumnatul meu, un tânăr funcționar la C.F.R. și poet liric în momentele-i pierdute. Soția sa e însărcinată — a doua naștere; la cea dântâia, acum un an și jumătate, a avut impierioasă nevoie de forceps. Desigur, mi-aduce poetul vestea că au început durerile unei nașteri mai grele decât a unei poeme lirice. De cu seara ne-am înțeles să ne dea de știre la primul semnal al multașteptatei ușurări. Fusese o sarcină din cale-afară grea; pe lângă asta, teamă de un nou joc de forceps, apoi socoteala greșită a termenului, dezmințit de întârziere, toate contribuiau să irite nerăbdarea familiei și mai ales a femeii. De două săptămâni, tot așteptam zadarnic... E curios cum întârziarea sosirii momentelor grele inspiră mai multă nerăbdare decât a sosirii momentelor plăcute.

La prima ciocănire în geam, sar din pat. Nu m-am înșelat. Deschid geamul. Au început durerile! Un fior rece, produs desigur de răcoarea dimineții, mă furnică până-n creștet. Poetul e foarte emoționat: se văd pe chipu-i urmele nopții nedormite și semnele fricei; îi clănțănesc puțin dinții.

Să mergem. Am ajuns.

Pășim pragul cu ezitare. În odaie nu se aude încă nimica. Moașa ne întâmpină. Excelenta practiciană are tot sângele rece cerut; ea ne asigură că este un caz normal; că de astă dată n-avem nevoie nici de doctor, necum de forceps; primele încercări au început.

Bine c-au început!

S-a făcut ziuă bine... Eu — am treabă la redacție: nu pot să asist la ce se prepară. Las pe femei și pe poet și plec grăbit. E pe la 8 dimineața.

Merg la afacerile mele, se-nțelege, mereu cu gândul la ce are să se petreacă în lipsa mea.

Peste vreo două ceasuri, pe la 10 a.m., o birjă în goană dinaintea redacției: ultime informațiuni! E cumnatul, care a sărit înainte de-a se opri caii. Îl întâmpin. E încruntat.

— Ei? întreb.

— A făcut...

— În sfârșit!... Ce?

— Băiat.

— Bravo! să-ți trăiască, zic eu ușurat de grije. El, mai încruntat:

— Da... dar...

— Dar ce?

— Dar mai are de făcut încă unul.

— Doi?!

— Doi! zise omul dând din cap și clănțănind... Moașa m-asigură că nu e caz grav; dar, pentru liniștea mea... fiindcă sunt zdrobit de emoția prin care am trecut, te rog, aide să căutăm un doctor: nu mă simt în stare să mai trec prin ce am trecut fără asistența unui doctor.

Ne suim în trăsură... Aleargă... și gonește... în sfârșit, îl găsim pe doctor... — înapoi, birjar!

Eu nu pot intra; eu — am altă treabă la redacție.

Peste un ceas, iar o birjă — iar omul meu. De astă dată, o figură oribilă.

— Ei? Ce e? Ce-a spus doctorul?

— A spus că... probabil... nu mai are încă unul de născut.

— Atunci...?

— Că... mai are încă doi... că este un caz grav... o eventuală emoragie, frecventă în așa cazuri... ar fi o nenorocire... Mă duc.

Și pleacă aiurit.

A doua naștere nu vine încă după optsprezece ceasuri. Dureri îngrozitoare fără rezultat. Nu mai merge! Fiecare moment de întârziare poate provoca emoragia. În fața pacientei, care se vaită cumplit, doctorul începe să arză forcepsul. La vederea acestei pregătiri, femeia dă un răcnet — o supremă descărcare de energie... apoi un țipăt straniu de broscoi răgușit.

Al doilea! alt băiat. Uf!

Să vedem acum pe al treilea.

Dar ce amăgire! Doctorul ne anunță că totul s-a isprăvit: n-au fost trei gemeni — o greșeală de auscultare.

Nu face nimica; ș-așa-i bine; și numai cu doi nu strică!

Totul s-a petrecut cu noroc și toți suntem veseli: doi! doi baieți!

Ei? dar cum să-i cheme?

Să procedăm în regulă. Un consiliu de familie se constituie ad-hoc. Se proclamă cu mare majoritate de glasuri, ca prezident, moașa, care, luând posesiune de jețul său, promite că va conduce dezbaterile cu imparțialitatea-i cunoscută.

Eu iau întâi cuvântul și într-o cuvântare pe atât de elocventă, pe cât e de erudită, propun să se boteze copiii: Castor și Polux. Această propunere e combătută cu multă vervă de leuză, care susține că numele acestea mitologice se obicinuiesc numai la cânii de vânat, cel mult la pseudonime literare, iar nu la creștini.

Prea bine. Atunci am onoarea a face altă propunere. Aducându-mi aminte de origina noastră ilustră de la Tibru, mi se indică neapărat două nume: Romulus și Remus.

La aceasta, părintele gemenilor spune, cu mult temei, că femeia sa nu este vestală. Adaugă că, dacă e vorba să dăm copiilor nume istorice, atunci ar dori ceva din istoria noastră națională sigură și pozitivă (aci, voi eu să întrerup; moașa-mi impune tăcere), iar nu nume din istoria fabuloasă și fantazistă a antichității. Mihai și Ștefan — da!

Cer cuvântul! în starea în care se află astăzi chestiunea națională, eu propun, dacă e vorba de nume sacre din istoria profană, nu nume de acelea cari, pe lângă glorie, ne amintesc tirania și iobăgia. Sunt prea democrat pentru a mă mulțumi cu gloria. Vreau numele acelor martiri cari au luptat pentru sfărâmarea tiraniei și abolirea iobăgiei. Propun dar: Horia și Cloșca.

Tot consiliul e foarte emoționat. Din toate părțile, și mai ales. din partea fericitului tată, se exprimă regretul că doctorul s-a fost înșelat în părerea sa și că n-am avut și un al treilea de botezat.

Inchipuiți-vă, să fi fost și un al treilea! După Horia și Cloșca, Crișan — se impunea!

Din nenorocire, Crișan lipsind, să nu mai vorbim de Horia și Cloșca.

După lungi dezbateri, se adoptă: Gheorghe și Dumitru, în amintirea fericitei mutări a celor doi gemeni în acest oraș, unul după altul, tocmai în ajunul mutatului, cu o punctualitate mai vrednică de un bătrîn proprietar, decât de niște tineri chiriași.

Care va să zică: pur și simplu Gheorghe și Dumitru, ca toți creștinii.

Fie! Totuși, din dezbaterile acestea se va fi dovedit cel puțin, cu prisos, sentimentele naționale și patriotice ale familiei noastre.

Chestiunea numelor o dată rezolvită, să pășim mai departe după ordinea zilei. A doua chestiune: ce profesie să îmbrățișeze tinerii Gheorghe și Dumitru?

Urmează importante dezbateri, în cari se propun pe rând toate profesiile liberale, demonstrându-se cu de-amănuntul foloasele și neajunsurile fiecăreia.

Orele fiind înaintate, și neputând obține după mai multe încercări un vot categoric, cădem cu toți de acord a ruga pe sfinții patroni ai tinerilor Gheorghe și Dumitru să-i ajute a nu avea nevoie de nici o profesie liberală, făcându-i proprietari — profesie eminamente conservatoare.

În momentul când fac această dare de seamă, mama, gemenii, tatăl și moașa se află bine, în afară de orice pericol.