Poezie, muzică, pictură și sculptură — patru arte, cu un egal succes, ca Michel Angelo.
Nu sunt un lingușitor; n-aș fi niciodată-n stare să acord aplauze unei producțiuni de artă dacă ea nu mi le poate smulge.
Aplauzele nemeritate în conștiința noastră mi s-au părut totdeuna cea mai detestabilă și mai revoltătoare minciună.
Mărturisesc însă că la fiece nouă producție pe care mi-o arăta dama aceea, cerându-mi părerea „sinceră”, se petrecea în mine o ciudată mișcare. Producțiile ei erau prea rele ca să pot avea despre ele o părere bună, și prea bune ca să am o părere rea. Aveau multe calități manifeste, pe cari nu le-aș fi putut tăgădui; dar le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă — nu erau lucrări de artă.
Atunci, foarte perplex, căutam un mijloc să scap de damă, și de conștiința mea, și iată ce găseam:
„Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă.”
În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă: un cuib de rândurici sub o strașină, în momentul când părinții, acățați de marginea cuibului, dau de mâncare puilor lacomi cu ciocurile căscate.
Eram poate rău dispus, nu știu; destul că astă dată m-au izbit mai întâi părțile rele. Era și nu era un cuib de rândurici.
În arta cofetăriei se produc din spumă de zahăr colorat figurine de un efect surprinzător: fructe, flori, păsări, miei șcl. Ați văzut pe ouăle roșii de la Paști scena întreagă a învierii. Ei! nu știu cum, cuibul de rândurici al amicei mi s-a părut zugrăvit după o lucrare de zahăr de la geamul unei cofetării. Cuibul din natură trecuse prin două prisme până s-ajungă la mine — întâi prin a cofetarului și apoi prin a pictorului.
Dar asta nu va să zică nicidecum că lucrarea era lipsită cu totul de calități; dinpotrivă. Am privit-o mult — peste putință să reprezinte cineva mai bine un cuib de rândurici de zahăr. Ce fidelitate de tonuri particulare artei cofetăriei! ce rigiditate specifică de candel! ce strălucire transparentă de acadea! In fine, o execuție minunată ca atare. Aceste bune calități mă hotărâră să-mi dau părerea sinceră.
„Doamna mea, pentru un amator...” Dar dama mă-ntrerupse:
– Mă rog, ce-nțelegi d-ta prin amator?
– Prin amator?... prin amator?... știu eu?
– Ce diferență e între amator și artist? Te rog să-mi spui numaidecât. D-ta ești un om care nu întrebuimezi cuvinte în deșert. Ce înțelegi prin amator și ce prin artist?
Încolțit astfel, a trebuit să mă execut; și fiindcă n-aveam nimic precis de răspuns, am recurs la metoda aforismelor fantaziste. M-am prefăcut că mă gândesc adânc si, cu tonul celei mai sigure teorii, am început:
– Amatorul lucrează de plăcere morală, si ce produce îi face totdeuna plăcere — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa.
Amarorul nu cere să-și exprime în opera lui toată gândirea și simțirea: în orice producție, el își vede covârșită intenția. El vede că a exprimat mai mult decât a voit, a reușit, prin urmare, peste măsura dorinței.
Artistul, din contra, în nici o lucrare nu-și poate vedea intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea.
Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe când amatorul vede că obține mai mult decât voia.
Amatorul lucrează prin inteligență; artistul — prin apucătură. Pe artist îl stăpânește apucătura, amatorul își stăpânește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, pe câtă vreme amatorul este un om cu voință, adică întreg.
– Nu înțeleg aforismele d-tale, mă întrerupse dama.
– Doamnă, dacă vrei să-ți spun drept, nici eu nu le-nțeleg. Dar d-ta ești de vină — îmi ceri să-ți răspunz la niște întrebări din cale-afară de dificile.
Ce diferență este între un amator și un artist? e greu de spus; dar desigur e ușor să-i deosebești din chiar lucrările lor. Ceea ce pot spune eu cu siguranță (și privii încă o dată cu un zâmbet dulce cuibul de zahar) e că rânduricile d-tale pentru un amator sunt minunate, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o așa operă.