Filozoful Blagomirea ține-n mână adevărul,

Și de-aceea se muncește a seca tot călimărul

Și-a schimba cerneala neagră într-un foc aprins de fraze,

Care-n veci de veci să deie întunericului raze

Și să lumineze mintea robilor și celor șchiopi,

Osândiți să rătăcească sau mereu să dea în gropi.

Cât mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!

Dac-ar ști ce o așteaptă, negreșit că omenirea

Ar veni la Blagomirea implorându-i să consume,

În hârtie și cerneală, cât de mult, oricâte sume.

Numai să-i arate-ntregul adevăr adevărat,

După care pân-acuma ea-n deșert a alergat.

Făr-această rugăminte, Blagomirea-ntr-una scrise,

Până când - vai, țării noastre! - ochii-i pe vecie-nchise...

Multe-s operele sale, cam vreo sută de volume

Despre legile eterne și stăpâne peste lume,

Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit

Ca să spuie “Tot e totul” și sărmanul a murit...