Tu, spirit coborât din cer,

Înalță al meu suflet,

Să-mpodobesc c-un adevăr

Macabrul meu resuflet;

Să mă despart din timpul meu

Și, spirit, să fiu altul,

Și să mă văz râzând mereu,

Râzând din tot înaltul.

Cel lut, acum nensuflețit,

Rămas fără de limbă,

să-l văz un chip de om pocit

Ce viermii-l rod și-l schimbă.

Atâtea patimi l-au izbit,

Că-n lumea toată nu e

Un altul mai nefericit,

Un Christ bătut în cuie.

Deși trecu el viața lui

În veselii și glume,

În istorie totuș nu-i

Mai tristă pildă-n lume.

Ș-acuma tremur d-un fior,

Căci parcă îl contemplu

Cum stă, pierdut și rugător,

În spiritistul templu.

O! vezi-l, spirite suprem,

În patima-i deșartă,

Deși e lutul un blestem,

Dar spiritul îl iartă.

Pe veci remâne pur încai

Oriunde el va trece:

În față-i limba-i fără grai

Și istoria-i rece!