Arama rânjitoare a lunii sparge norii,

O voce străvezie răsună-n minaret,

În umbra pimentată palpită sicomorii,

Cu brațul peste mare adoarme un poet.

Potasice principii lovind topuzu-i gol,

Cu tensiuni rezolvă contactul noțiunii,

Cuprins de-o împietrire de antic discibol

Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.

E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,

E Thalasa, aedul, adolescent prepus,

Îl stăpânește Eros cu vraja lui sublimă,

Și mințile-i abstrage cum stă cu fața-n sus.

Și-acum, când de lumină un sentiment confuz

Se culcă peste lume ș-o-mbracă-n poezie,

Aedu-și ia în mână spasmodicul topuz

Și-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.