Mi-a îngânat stăpâna: „Nu-n file-ngălbenite

Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.

Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,

Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.

Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,

Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,

Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești

Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.

Dar ceața serii-neacă troianele de jar.

Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,

Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,

Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,

Când negrul văl al nopții înfășură pământul,

În gemăt să tresalte străbunii adormiți."