Amor, drag copil cu toane,

Se-abătu și pe la noi  

Două aripi diafane 

Fâlfâiau pe umeri goi...

Raza lunei visătoare 

Din argint îi țese straie,

...De ce fug din cale-i, oare, 

Mândrele, numai văpaie? 

Mai sfioase, mai șirete, 

Își duc mâinile la față, 

Dar, prin degete, cu sete, 

Îl privesc, arzând de viață... 

Numai o frumoasă, care 

Pătimise pe-al lui rug, 

Ocolea fără crezare. 

Dulcele lui vicleșug: 

„Cel ce-a pus puteri în tine, 

Să aprinzi în inimi dorul, 

De-ți lua, copile, zborul 

Și-ți da ochi era mai bine...”

Râde El:Răutăcioasă! 

Mă rănește vorba-ți grea  

Ai noroc că ești frumoasă; 

Altfel, zău, m-aș mânia! 

Dar... ca-n veci să nu-ți învie 

Zâmbetul cel nemilos, 

Răzbunarea mea să fie: 

Să-ntâlnești pe Făt-Frumos...