Pe câmpuri, noaptea, până-n zori

Plâng după soare mii de flori...

Iar soarele, vãzând că-n taină 

Au plâns domnițele frumoase, 

Preface roua de pe ele 

În mii de pietre prețioase... 

Așa, un zâmbet, o privire 

Ridică sufletele slabe, 

Și toate lacrimile noastre 

Ni le preschimbă în podoabe.