Pe Piscul Câinelui stăteam întins —

Cu mâinile-ngropate-n iarbă

Cu sufletul plutind în necuprins...

Și mă gândeam la tine!

În față-mi stăpâneau Bucegii.

Un vis de nor, sburdalnic, alb

Se agăța de stânci, cădea la vale

Și repede se înălța din nou!

Părea că vântul s-ar juca cu el

Ca un bunic cu nepoțelul lui...

Suindu-l pe genunchi, pe umeri-

Până-n tavan — să crească mare...

Până-n tavanul cerului topit în soare...

Eu urmăream ca-n vis jocul naturii

Și mă gândeam la tine!

Iar Prahova cu dorul meu vorbea —

Adânc, nepriceput vorbea

Îmi descânta, pe semne, de iubire

Stingând al soarelui cărbune-aprins

În apa ei clocotitoare.