Share on Twitter Share on Facebook

Sonet

De cum mă simt sub ochii tăi, măreții,

Și patimi, și dureri adorm deodată;

Ca cel dintîi surîs al dimineții,

Așa îmi simt ființa de curată...,

Și-aud ca-n vis, ca-n leagănul vieții

O muzică ce umple lumea toată:

E cîntecul ce-l auzeau odată

Pitagora seninul și poeții.

Deodată-mi spui ceva în stinse șoapte

Se umplu ochii mei și-ai tăi de noapte.

Cu noi aleargă, vîjîie pămîntul.

Și-aș vrea să mă destrame-atunci furtuna,

Să ne cufunde-n tot — să fim totuna

Cu flacăra, cu sunetul, cu vîntul...

„Convorbiri literare”, LIV, nr. 3, martie 1922