4.

Ştirea aceasta s-a raspîndit printre cei care erau cu Petros şi a provocat dezordine. Îndată ce au auzit vorbindu-şe de împărţirea bogăţiilor, aceştia au pornit învălmăşiţi spre Niceea, uitînd cu desăvirşire, sau aproape, de experienţa militară şi de disciplina trebuincioasă celor ce pleacă la luptă. Căci, cînd neamul latinilor foarte lacom, aşa cum am spus mai sus, îşi pune în gînd sa atace o ţară, nu mai există frînă sau motiv care să-i țină.

Cum ei nu mergeau în rînduri, sau pe unităţi, au căzut în mijlocul turcilor care-i pîndeau lingă Drakon şi au fost măcelăriţi. Atâţia celţi şi normanzi au fost victime ale săbiei ismailite incât, atunci cînd au fost adunate trupurile războinicilor omorîţi care zăceau peste tot, s-a făcut, nu zic o grămadă uriaşă, nici o movilă, nici chiar o colină, ci un munte destul de mare, atît era de înalt mormanul de oseminte. Mai tîrziu, oameni de acelaşi neam cu barbarii omorîţi, ridicînd ziduri asemănătoare cu ale unei cetăţi, au pus în loc de mortar în spaţiile libere osemintele morţilor şi au transformat această cetate, într-un fel, în mormîntul lor; locul acesta întărit există încă pînă în zilele noastre, fiind înconjurat de un zid făcut din pietre şi oase.