9.

El ţinea în chip deosebit la Isangheles ¹⁵¹ din pricina sufletului său nobil, a inimii sale drepte şi a vieţii curate, căci vedea că acest om cinstea adevărul mai presus de toate în orice împrejurare; îi întrecea pe ceilalţi latini tot aşa cum soarele întrece stelele. De aceea l-a ţinut un timp lângă el. După ce şi-au luat toţi rămas bun de la împărat şi au ajuns la Damalis, trecînd strâmtoarea Propontidei, împăratul, scăpînd de grija pe care dădeau aceştia, îl cheamă de mai multe ori pe Isangheles şi îi arată mai clar la ce să se aştepte latinii în drumul lor;de asemenea, îi dezvăluie bănuielile sale cu privire la gîndurile francilor; stă îndelung de vorbă cu el despre aceasta şi, ca să spun aşa, îşi deschide inima în faţa lui; după ce îi spune toate acestea limpede, îl îndeamnă sa urmărească mereu uneltirile ticăloase ale lui Bohemond şi, dacă acela vrea să calce juriămîntul, să-l împiedice prin orice mijloc. Isangheles îi răspunde împăratului: „Bohemond a primit de la strămoşii săi ca moştenire sperjurul şi viclenia; ar fi mare minune dacă şi-ar ţine jurămîntul; eu însă, pe cît pot, mă voi strădui să-ţi aduc la îndeplinire poruncile.” Îşi ia rămas bun de la împărat şi pleacă să întîlnească mulţimea armatei celţilor. 10. Împăratul vroia şi el să meargă împreună cu celţii împotriva barbarilor, dar se temea de mulţimea lor nenumărată. S-a gîndit acum ca trebuie să meargă la Pelekanon, pentru ca astfel, găsindu-se aproape de Niceea, să poată fi încunoştinţat de faptele şi vorbele celţilor, ca şi de ieşirile turcilor în afara cetăţii şi de situaţia locuitorilor din Niceea. Căci socotea primejdios ca el să nu facă în acest timp vreo faptă războinică şi avea de gînd ca, dacă găsea un prilej prielnic, să ocupe el însuşi Niceea pentru a nu se găsi în situaţia de a o primi de la celţi, potrivit jurămîntului lor. Dar păstra ascuns acest plan ca şi toate hotărîrile pe care le lua, numai el şi cu Butumites, singurul om de încredere, cunoscînd motivul pentru care făcea aceasta; pe el l-a trimis pentru a-i cîştiga de partea sa pe barbarii care apărau Niceea, fie făgăduindu-le o mulţime de foloase şi pacea deplină, fie ameninţîndu-i că vor avea de suferit lucruri grozave şi chiar moartea prin sabie, dacă cetatea lor va fi cucerită de celţi, împăratul cunoscîndu-l demult pe Butumites ca pe un om foarte credincios şi priceput în a duce la îndeplinire asemenea lucruri.

Astfel s-au petrecut, cronologic, lucrurile acestea, de la început.