2.

Nepotul lui Bohemond, Tancred ¹⁶³ , o fire liberă, continua să spună că el nu datora credință decît lui Bohemond si că vroia să i-o păstreze pînă la moarte. Silit de cei ce se aflau pe lîngă el şi de rudele împăratului prefăcîndu-se că se lasă rugat, spuse, cu ochii spre cortul în care se afla împăratul, în primele rînduri (căci acesta era de o asemenea mărime, cum nimeni nu mai văzuse vreodată): „Dacă vrei să mi-l dai plin cu bani, adăugind la aceştia ce ai dat tuturor conţilor, îţi voi depune, şi eu jurămlntut* Dar Paleologul, plin de zel faţă de împărat, nu a putut răbda vorbele prefăcute ale lui Tancred şi l-a împins cu. dispreţ. Celălalt, cu adevărat fără ruşine, s-a aruncat asupra lui; văzînd aceasta, împăratul s-a ridicat din tronul său şi s-a aşezat între ei. La rînditl său, Bohemond l-a ţinut pe Tan- cred şi s-a străduit să-l potolească, spunîndu-i: „Nu se cade să te porţi fără respect faţă de rudele împăratului.“ Tancred, ruşinat de a se fi purtat ca un om beat faţă de Paleolog, li sîndu-se convins de îndemnurile lui Bohemond şi ale altora, I i-a făcut şi el jurămîntul ¹⁶⁴ .