5.

Atapakas a venit şi a întrebat de Isangheles; a fost convins că fugise şi, obosit de drum, şi-a aşezat tabăra în apropierea zidurilor. Cum locuitorii se arătau supuşi faţă de căpetenia lor, turcii, încrezători şi fără a bănui nici cea mai mică intenţie duşmănoasă, şi-au lăsat caii liberi pe cîmpie. La amiază, cînd soarele îşi trimitea razele sale drept în creştetul capului, Isangheles, împreună cu oamenii săi (aceştia erau cam 400) s-a înarmat şi, pe neaşteptate, deschizînd porţile, s-a năpustit în mijlocul taberei duşmane. Aceia dintre ei, care luptau de obicei vitejeşte, nu şi-au cruţat viaţa şi au început să se bată, ţinînd piept latinilor; ceilalţi au încercat să se salveze prin fugă. Dar cîmpia întinsă, fără mlaştini, fără nici o colină sau rîu, i-a dat pe loc în mîinile latinilor. Astfel cu toţii au căzut pradă armelor, în afară de cîţiva, pe care i-au luat prizonieri. După ce i-a înşelat astfel pe turci prin această viclenie, Isangheles s-a îndreptat, spre Tripolis ²⁰⁸ .