Prusias, Nicomed, Arsinoe, Laodice, Flaminius, Alai, Cleona.
NICOMED

E linişte, stăpâne; o clipă m-au zărit
Şi toţi răzvrătitorii pe loc s-au potolit.
PRUSIAS

Cum? Vii tu, răzvrătite, aici, chiar în palat

Să mă înfrunţi?
NICOMED

Nu merit să fiu iar defăimat.

Nu vin, acuma, sire, s-arăt mâniei tale

Un arestat obraznic ce-a rupt fiarele sale;

Vin ca supus, stăpâne şi liniştea să-ţi dau, Pe care ne-nţelegeri şi certuri o mâhneau.
Nu vreau s-acuz Senatul de vreo necugetare;

El ştie să conducă şi chiar cu artă mare, Şi datoria-şi face al său ambasador
Când, între noi, se zbate spre-a fi mijlocitor.

Dar nu da voie Romei, de azi, să-ţi poruncească;
Iubeşte-mă, o tată, ca frica ei să crească, Dar iartă şi poporul ce din credinţă, sire, Adăugă la mila-i a mea nenorocire.
Şi treci şi peste crima făcută, însă care în zilele ' de mâine, va fi mântuitoare.
Şi voi, regină-doamnă, iertaţi-l pentru toate, Ca să slăvesc de-a pururi a voastră bunătate.
Azi ştiu de ce-mpotrivă în calea mea şedeaţi
Voiaţi pe fiul vostru, în tron să-l înălţaţi;
Dar voi lucra eu însumi pentru măreţul plan, De-ngăduiţi prin mâna-mi să fie suveran.
Da, Asia-mi deschide destule cuceriri, Să-i dau o diademă şi sceptrul şi măriri, în care ţară, spuneţi, îl vreţi cuceritor, Să v-o aduc supusă, să-i fie domnitor?
ARSINOE

A voastră biruinţă se vrea nemăsurată
Că, stăpânind şi faima şi viaţa-mi laolaltă, înalta râvnă-a unui viteaz păzit de-un zeu, Se cere să triumfe până şi-n gândul meu?
Să-l apăr contra-atâtor virtuţi, nu voi putea;
Ba, chiar se şi grăbeşte şi vrea să se predea.
Uniţi deci biruinţa la sceptrele-ntreite
Şi-n voi, un fiu voi crede că cerul îmi trimite.
PRUSIAS

Da, mă supun, regină şi eu căci vreau să cred
Că, gloria mea mare e fiu-mi Nicomed.

Dar, lângă bunătatea ce-acum ne-o dăruieşti, Cui datorăm, ne spune, că-n faţa noastră eşti?
NICOMED

La chip, erou-mi este necunoscut şi mie;
Dar mi-a cerut inelul să-l aibă chezăşie, Iar mâine mi-l aduce aici, fără de preget.
ATAL

Nu vreţi să-l luaţi, alteţă, fiindcă-l am în deget?
NICOMED
Vai! Lasă-mă de-a pururi ca după acest semn în sângele-mi, un sânge să văd, de rege demn.

Căci nu mai e al Romei supus ambiţios
Ci e liberatoru-unui sânge glorios.

Cu lanţurile mele ai rupt mai multe, frate:
Al tatei, a reginei şi ale tale, toate.
De ce dar te mai tăinui când statul l-ai salvat?

ATAL

Pentru a-ţi vedea curajul mai sus, mai minunat;
Să-l las să-nvingă singur a noastră nedreptate, Şi neconstrâns de lucruri atât de ne-nsemnate;
Să mă răzbun pe tine sau poate chiar pe mine

De am greşit cu mintea şi n-am văzut prea bine.
Dar, mamă.

ARSINOE

Îmi ajunge această viclenie în contra mea promisă, dar salvatoare mie.

(Lui Nicomed.)
Iar gândul meu acuma-i cu atât mai liniştit, Cu cât sfărâm în sânge un rău ce l-am urzit.
NICOMED

(Lui Flaminius.)
Vorbind fără înconjur, un suflet generos, De-i daţi prietenia, se simte bucuros;
Dar nu mai vrem în ţară a Romei aspră lege
Care sugrumă viaţa, norodul şi pe rege:
Prietenia voastră o vrem fără robire, Sau ura vom lua-o drept mare fericire.
FLAMINIUS
(lui Nicomed)
Senatul, despre asta, va şti să hotărască, Dar până-atunci, alteţa-i rugată să primească, întreaga-i preţuire şi neştirbita-i stimă
Pentru purtarea voastră atât de magnanimă;

Căci Roma nu-şi va face în voi un inamic, Şi deci o să v-adopte ca pe-un loial amic.
PRUSIAS

Iar noi, uniţi acuma, sub bune auspicii
Să ne gătim pe mâine, de sfinte sacrificii, Şi zeilor să cerem, căci ei sunt suverani
S-avem, spre fericire, prieteni pe romani.