A fost o luptă scurtă ; tot pumnul un omor.

Dar gloatele barbare cu Aripert al lor

Primeau puteri întruna din gloate sositoare.

Atât de slabă-n număr, puterea oștitoare

A Romei în clipita dintâi a atacat,

Și ea mergea-nainte ; izbit-apoi a stat,

Pe loc strângându-și șirul. În urmă șovăiește,

Se apără, se-ndeasă, dar fierul o rărește,

Și-n zid, format din piepturi, puterea-și face porți,

Încet-încet, romanii, ducând pe-ai lor ce-i morți

La mijloc, intră-n codri și iau acum cărarea

Spre șanțuri. Și din urmă, din față răzbunarea

Barbarilor izbește pe cei puțini, mai des,

Mai tare. Și din codrii barbarilor când ies,

Se văd o mână mică romanii, plini de rane,

Se târâie pe șesul castelelor romane

Goniți mereu. O sută, optzeci au mai rămas

Și mai rămân dintr-înșii la fiecare pas

Pe câmpi oșteni de-ai Romei. Câmpia geme cruntă,

Ei se retrag întruna, și viforul înfruntă,

Și morți de jumătate, ciuntiți îngrozitor,

Ajung în faptul serii în șanțurile lor.