Se zvonise prin ziare

Că-n Irlanda e-ntr-un sat

Un bărbat grozav de tare.

Lordul John, prinzând de veste

Cine e și de-unde este,

Pleacă-n grabă ca să vadă

Dacă e adevărat.

Ca mulți lorzi de viță veche

Din întunecatul Nord,

Lordul John e-ntr-o ureche:

Fluieră pe drum și cântă

Și e cel dintâi la trântă.

Și-i voinic fără pereche

Și e cel mai tare lord.

A găsit în urmă satul;

Pe țăran el l-a găsit

Ocupat cu măturatul

Curții. Și, ochindu-l bine,

Lordul drept spre dânsul vine

Și descalică degrabă

Făr-a zice „bun sosit“.

Ș-apoi gata de luptare!

— „Tu ești Willy Spucker?“ – „Eu.“

— „Spun că ești grozav de tare

De ți-a mers cuvânt prin lume,

Eu din Londra vin anume,

Să ne punem la-ncercare.

Trântă deci cu tine vreau!“

Willy Spucker se crucește,

Simte palmele că-i ard,

Leneș târnul și-l proptește;

Scuipă-n palme și se-ntinde

Și pe lord de brâu îl prinde,

Sus o dată-l răsucește

Și-l azvârlă peste gard.

— „O să stau acum cu tine

Să mă lupt ... Mai vrei ceva?

Auzi tu, cu ce gând vine!“

Lordul John privind cu jale

Și tinându-se de șale:

— „Să-mi azvârli, te rog, creștine,

Și cel cal, să pot pleca!“