Noaptea care-ncheie anul

Noaptea sfântă,

Când cetindu-și El-Coranul

Trist mahomedanii cântă

Pe răpușii prin bătăi

Noaptea asta știe spune

De-o minune

La Călugăreni prin văi,

Când e-n jumătate ruptă

Noaptea-n cale,

Pe uitatul câmp de luptă

Se pornește-un glas de jale

Și-apoi multe, și-mprejur

Din păduri răsar o mie,

Din câmpie

Plânge-un nesfârșit murmur.

Și murmurul crește-ntruna

Și deodată,

Urlă-n zare ca furtuna,

Și prin zarea spintecată

De blesteme și de vânt

Ies spahii în șiruri dese,

Grabnic iese

Oastea-ntreagă din pământ.

Căci acum, prin lumea lată,

Ies să jure

Toți cari au pierit vrodată

Pe câmpiile ghiaure,

Și-așteptând un semn ceresc

Stau gătiți, potop să plece

Și să-nece

Tot pământul creștinesc.

Ei, cu genele-amorțite,

Nalță mâna,

Iar din bărbile-ncâlcite

Iuți își scutură țărâna

Și pe cai sărind grăbiți,

Învârtesc dușmanii crucii

Săbii lucii,

De năvală stând gătiți.

Furnicând din mii de locuri,

Plini de ură;

Cu blesteme și batjocuri,

Strigă toți ca dintr-o gură

Sfântul nume-al lui Isus,

Și turbate și-ndrăznețe

Mii de fețe,

Alergând, privesc în sus.

Iar acum, fiind o gloată,

Numai una,

Osie-ntr-această roată

Se ridică Semiluna,

De pe steagul care-n vânt

Geme-o plângere-ntreruptă

Și se luptă;

Iar ce geme e cuvânt.

Și-i a lui Alah cuvântul,

Sfânt și mare!

Și tăcută ca mormântul

Și-mpietrit-acolo-n zare

Oastea-ntreagă stă pe loc.

Codri, dealuri, râu și luncă

Toate-aruncă

Ochii-n sus, spre-un semn de foc.

Mii de guri atunci în vaier

Umplu cerul:

Crucea e, o cruce-n aer!

Turcii toți, zvârlindu-și fierul,

Iuți se-ntorc ca-ntorși de vânt;

Noaptea râde luminată

Și deodată

Intră totul în pământ.