Pe vodă-l zărește călare trecând

Prin șiruri, cu fulgeru-n mână.

În lături s-azvârle mulțimea păgână.

Căci vodă o-mparte, cărare făcând,

Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,

Oștirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe mal

Rup frâiele-n zbucium și saltă;

Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă

Și cade-n mocirlă, un val după val,

Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,

Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acum

Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:

În spatele-oștirii muntene s-aruncă

Urlând ianicerii, prin flinte și fum,

Dar pașa rămâne alături de drum

Departe pe luncă.

Mihai îi zărește și-alege vro doi,

Se-ntoarce și pleacă spre gloată,

Ca volbura toamnei se-nvârte el roată

Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi,

Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi

Și-o vântură toată.

Hassan, de mirare, e negru-pământ;

Nu știe de-i vis, ori aieve-i,

El vede cum zboară flăcăii Sucevei,

El vede ghiaurul că-i suflet de vânt

Și-n față-i puterile turcilor sânt

Tăriile plevei.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;

Aleargă năvală nebună.

Împrăștie singur pe câți îi adună,

Cutreieră câmpul, tăind de pe cai

El vine spre pașă: e groază și vai,

Că vine furtună.

— „Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun

Că nu te-am găsit nicăirea” —

Dar pașa-și pierduse și capul și firea!

Cu frâul pe coamă el fuge nebun,

Că-n gheară de fiară și-n gură de tun

Mai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier

Și zalele-i zuruie crunte,

Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,

Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

Și vodă-i un munte.

— „Stai, pașă! Să piară azi unul din noi.” —

Dar pașa mai tare zorește;

Cu scările-n coapse fugaru-și lovește

Și gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;

Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi

El zboară șoimește.

Turbanul îi cade și-l lasă căzut;

Își rupe cu mâna vestmântul

Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul

Și lui i se pare că-n loc e ținut;

Aleargă de groaza pieririi bătut,

Mănâncă pământul.

Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit!

Dar Allah din ceruri e mare!

Și-Allah îi scurtează grozava-i cărare

Căci pașa-i de taberi aproape sosit!

Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,

Să-i deie scăpare.

Și-n ceasul acela Hassan a jurat

Să zacă de spaimă o lună,

Văzut-au și beii că fuga e bună

Și bietului pașă dreptate i-au dat,

Căci vodă ghiaurul în toți a băgat

O groază nebună.