ACTUL II

(Cortul regelui. Vine Viduşaca si Bradasena)

VIDUŞACA

Frumoase recreaţii, hai?

VATAIANA

Taci! — MUlţi ani cu glorii,

Duşanta! În războaie să-ţi porţi biruitorii

Mulţi ani de-acuma, rege!

VIDUŞACA

Eu, bietul, nici nu pot

Să te salut! Mă iartă, sunt ostenit de tot.

Natura e frumoasă, dar ce-am eu cu natura?

Abia mişc capul, braţul, picioarele...

REGELE

Dar gura?

VIDUŞACA

Ah, gura! Toată ziua bat câmpii, alergând

În soare, peste pietre şi râpi! De sunt flămând,

Şi pun pe slugi să-mi facă degrabă vro pârjoală,

Ei uită de frigare şi-mi dau arsură goală

Să-mi rup într-însa dinții! Şi dacă sunt setos

Beau apa putrezită, cu gustul ei scârbos

De muşchi şi piatră arsă. Iar somnul când mă fură

Ş-aş vrea să dorm o clipă, mai poţi tu de căldură!

Ba robii sar şi cântă, ba caii-n frâne sar

Şi sar şi eu în urmă! imi par mie ce-mi par

Frumoase-aceste lucruri; dar uite, nu-i mai bine,

Să stai pe-un scaun moale, cu vinul lângă tine,

Să bei, să mistui bine, să dormi! Aşa mai zici!

De ce-avem noi viaţa? S-o chinuim pe-aici?

REGELE

Ei şi? Cine-i de vină că-ţi pierzi pe-aici viaţa?

VIDUŞACA

Tu-ntrebi, când îmi dai palme, de ce mi-e roşie faţa?

REGELE

Eu nu pricep.

VIDUŞACA

Se-ndoaie vrun pom fără d-un "dacă"

E vântul, ori el însuşi, din voia cui se pleacă?

REGELE

E vântul.

VIDUŞACA

Iar eu, rege, din voia cui mă plec?

Mă aşa, cu sila, prin codri să petrec.

Eu, popă, om de cinste, sunt azi un sclav aproape —

Am mâinile-amorţite, picioarele-mi sunt şchioape,

Căci toată ziua, bietul de mine, dau din mâni,

Şi ţip ca să mă apăr de oameni şi de câni.

Oh, oh, aşa viaţă! Iar tu... ți se cuvine

Să râzi de tron, de ţară, de codri şi de mine?

În vreme ce te-aşteaptă cu dragoste-n palat

Nevestele, tu-n codri şi-n munţi te-ai înfundat;

Laşi tronul fără rege, te lepezi şi de ţară

Şi haţi pe-aci câmpia, un fel de perde-vară!

Ce vrei? O lume-ntreagă o porţi pe placul tău,

Şi nu te temi că are vrun trăsnet Dumnezeu?

Tu stai între sihastrii cei chiori care de care —

Cu iepuri şi cu broaşte să ții tu adunare

Şi sfat regesc?

(Resignat se aşază pe iarbă)

Mă iartă să nu ies azi din cort —

Să dorm o dată straşnic, că m-am sfârşit de-s mort!

REGELE

Auzi-l cum se plânge! E-n dreptul său! Eu oare

N-am drept mai mult? Ah, facă ş-alt rege vânătoare!

Cănd mă gândesc la fata lui Canva, nu mai am

Curaj s-arunc săgeata! Odat-o aruncam

Cu patimă, dar astăzi săgeata-mi înlemneşte

Pe arc! Să-ntind eu arcul spre cerbul ce trăieşte

Cu draga mea-ntr-un codru ! Când bietul căprior

Bea apă din argintul aceluiaşi izvor,

Din care bea cu pumnii Sacontala! El sare

Voios în calea fetei, şi poate dânsul n-are

Alt prieten, decât numai pe cine-aş vrea şi eu

Să-l am! Atunci mai bine fac foc din arcul meu —

Sacontala le cheamă, şi vesele s-adună

Cerboaicele; de mică fiind tot împreună

Cu ele prin pădure, prin luncile cu flori.

Ai fi un om netrebnic, Duşanta, să omori

Tovarăşele fetei lui Canva! Ce s-ar face

Sacontala, lipsită de prieteni! Dă-le pace,

Dușantata, dă-le pace!

VIDUŞACA

Mă rog.

REGELE

Şi sunt fricoase!

Sacontala le-nvaţă să fie mai voioase.

Şi nobila splendoare din ochii lor frumoşi

Furată e din ochii Sacontalei.

VIDUŞACA

Tu coşi Vrun plan? Desigur mare. Dar aţa se cam vede.

REGELE

Am şi eu gânduri.

VIDUŞACA

Poate. Şi-anume?

REGELE

Nici n-ai crede!

Eu cred orice. Şi-n urmă, ce vreai să cred? Glumeşti?

REGELE

Gândesc ce-ar fi mai bine să-ţi fac, să-nveseleşti.

VIDUŞACA

Aşa mai vii de-acasă. Şi ce?

REGELE

Ce e mai bine!

Să-ţi dau de lucru.

VIDUŞACA

(Supărat)

Lucru? Şi m-ai găsit pe mine?

Credeam că eşti cuminte, dar tu mă ții nebun.

REGELE

E bun. Şi va să-ţi placă.

VIDUŞACA

(Curios, se gândeşte)

Ce poate fi!

REGELE

Să-ţi spun?

Un lucru mic şi dulce, uşor, nu cere fapte.

Plăcut.

VIDUŞACA

Uşor şi dulce! A, ştiu! Orez cu lapte?

REGELE

Nu!

VIDUŞACA

Nu? Apoi ce-i altă să-mi plac-aşa de mult?

Nu-i vinul?

REGELE

Nu!

VIDUŞACA

E somnul?

REGELE

Nici!

VIDUŞACA

Nici? Acum te-ascult.

REGELE

Dar stăi puţin! Aleargă, Navaitaca, şi cheamă

Pe Bradasen.

VIDUŞACA

Vai, rege! Alt rău, cum bag de seamă.

O nouă vânătoare, ş-un nou amar de-acum!

Mă sting văzând cu ochii! Sărmanul meu volum!

BRADASENA

(Venind)

Mă mir de-aceste lucruri! Vânatul, după lege,

E crimă neiertată de zei, ş-acum un rege

Cuminte ca Duşanta s-apucă de vânat;

Cu ochii-nchişi aleargă spre blăstăm şi păcat.

(Ajunge la cort)

Mulţi ani să-ţi fie anii, şi multă veselia!

E plin de fiare codru, ş-a noastră-i datoria

Să le stârpim, stăpâne! Ce bune gânduri ai!

Tu m-ai chemat, Duşanta; şi ce porunci Imi dai?

REGELE

Viduşaca, nebunul, s-a pus să-mi ţie predici,

Şi-mi face-acum morală.

BRADASENA

Şi tu să te împedici

De-un cap fără simţire? Asculţi de-o hodoroagă?

El taie la palavre! Nu-l vezi că n-are-o doagă?

Nimic nu e mai dulce, şi mai plăcut nimc

Decât o vânătoare! Şi-n urmă, ce să zic?

Cu ce drept se numeşte o crimă vânătoarea?

Plăcerea este-n lume atotstăpânitoarea;

Chiar Manu, însuși Manu a fost un vânător.

VIDUŞACA

Pieri! Neagră-ţi fie faţa, infam linguşitor!

Tu pui acum pe rană spurcata ta otravă?

O, pieri d-aici odată, născutule din sclavă!

Vorbeşti şi tu de lume, de crime, de plăceri?

Tu, care-ai fost o zdreanţă ş-un câne până ieri,

Azi dai din umeri, mândru, şi-n nori izbeşti cu nasul!

În gât să se-nece, pe limbă piară-ţi glasul!

Ah, cum n-a dat de tine vrun leu, vrun lup flămând,

Şacalule, hienă, hai huideo!

REGELE

(Către Bradasena)

Mergi curând

La tabără şi spune oştenilor să iasă

Din codru. Dă răpaos vitejilor, şi lasă

De-acum în pace cerbii şi fiarele. De-acum

S-alerge căprioara pe vecinicul ei drum;

Nici arcul să n-o simtă, nici spaimă să nu-şi facă!

Iar bivolii sălbatici cu zile-ntregi să zacă

Prin largile mocirle, şi cerbul săltător

Să rumege, stând pacinic în umbră la izvor.

Şi nimeni să nu facă sihastrilor vreo silă —

De oameni, se cuvine, să aibă omul milă.

Să pleci acum, degrabă

(Către Navaitaca). Şi tu!

M-ai înţeles?

VIDUŞACA

(Către Bradasena)

Haid, iute, iute, iute! Curând... (Către rege)Piticii ies!

Nu-i nici o musculiţă în jurul nostru. Bine.

Aşază-te pe stâncă... Ş-acum să-mi spui, vecine,

Ce lucru pot eu face, neostenind. Să-l spui,

Că-l fac pe loc. Cum naiba! Păi, somnul, zici că nu-i?

REGELE

Văzut-ai tu vreodată cu ochii tăi anume

Vrun om, care e vrednic mai mult ca toţi în lume

De-a fi văzut?

VIDUŞACA

Am doară pe-un rege-n faţa mea.

REGELE

Nu eu! Dar mai-nainte văzut-ai cum trecea

O fată.

VIDUŞACA

Trei! Ce fete! Frumoase, hai?

REGELE

Dar una,

Cu ochii mari de lotos ş-obraji rotunzi ca luna,

Podoaba fără seamăn a codrilor!

VIDUŞACA

Şi ce-i?

REGELE

Mi-e dragă!

VIDUŞACA

(Râzând)

Vecinic, vecinic cu gândul la femei!

Aşa sunteţi voi regii!

REGELE

Tu râzi? Dar te gândeşte

Că regele Duşanta nu cată nebuneşte

S-ajungă la un lucru ce-i pare neajuns —

Când inima întreabă, tot dânsa-şi dă răspuns.

VIDUŞACA

Cand ai femei, o sută, ş-aşa de frumuşele

Că soarele-n amiazăzi se-ntunecă de ele,

Tu vrei acum nevastă pe-o fată de ţăran,

Ce nu şi-a spălat faţa şi mâinile de-un an?

Aşa sunt cei puternici! Sătui de-atâta slavă,

A doamnelor, în urmă iubesc pe câte-o sclavă!

Şi tu, ca ei! Te-asemeni acelui ce perzând

Cu zi de zi tot gustul dulceţii de smochine,

Mănâncă mere acre. Auzi, ce poftă-ţi vine!

REGELE

O, taci! Că de-ai cunoaşte-o, tu altcum ai vorbi!

S-o vezi, că-ncepi să tremuri!

VIDUŞACA

Atunci mai bine zi:

Ce-i place celui tare şi celui slab îi place —

De voie, de nevoie, aici răspunsul tace.

REGELE

Obraznic eşti!

VIDUŞACA

Fiindcă nu ştii ce-am vrut să zic.

REGELE

Acum eşti mai obraznic.

VIDUŞACA

Ei, tac şi — nu-s nimic!

REGELE

Când judec eu puterea lui Brama, mi se pare

Că el, creând pe fata lui Canva, nu e-n stare

Etern să mai creeze frumseţi în lumea lui,

Aşa precum le are Sacontala. Ea nu-i

Ca altele atâtea femei pe tot părnântul!

E ramură-nverzită de-o zi, pe care vântul

De cea dintâie dată o tremură-ndrăgit,

E miere negustată, e crin abia-nflorit,

E tot ce-n lumea noastră virtute se numeşte.

VIDUŞACA

(Batjocoritor)

Atunci nu sta pe gânduri, stăpâne! Te grăbeşte

Şi pune-ndată laba pe-acest frumos odor,

Căci hop! vrun frige-linte te ia peste picior!

În vreme ce tu judeci, vrun biet golan e gata

Să-ţi râdă-n nas, să-ţi fugă cu crinul şi cu fata!

REGELE

Voinţa ei atârnă de tată-său; şi-i dus

Într-alte părţi sihastrul.

VIDUŞACA

Dar bine, tu i-ai spus

Sacontalei vro vorbă? Ea ştie că ţi-e dragă?

REGELE

Nimic.

VIDUŞACA

I-ai dat tu, rege, vrun semn ca să-nţeleagă?

REGELE

Nimic.

VIDUŞACA

Întâi de toate acestea să le faci! Vorbit-a mult cu tine? Ce crezi, mă rog, tu-i placi ?

REGELE

De-aş fi avut prilejul să-i spun! Dar cum şi unde?

Când eşti străin şi tânăr, tu ştii cum răspunde

O fată ruşinoasă şi tânără ca ea.

Am prins-o de vro două-trei ori, cum se ferea,

S-o prind că mă priveşte cu patimă pe-ascunsul.

De ce-i iubirea dulce? Căci are neajunsul

Acelui chin ce-ţi place: să-şi facă însăşi munci!

Iubirea se scârbeşte de însăşi ea atunci

Când tu o spui în vorbe! Îi place-aşa iubirii,

Să se trădeze însăşi din umbletul pornirii,

Din colţul plin de zâmbet al doritoarei guri,

Din ochii tăi cei dornici, când ştii cu ei să furi

Privirile pe care ea vecinic le doreşte.

Sacontala e-ntocmai! O văd că se fereşte

Prea mult, ca să-mi arate că-i plac eu hotărât;

Dar prea puţin, să-mi spună că nu-i sunt chiar urât.

VIDUŞACA

Eu nu pricep. Mă iartă, cu vorbe-aşa alese

Mă-ncurci. Adică-n urmă, tu-i placi, acolo iese?

REGELE

N-am zis aşa. Şi-n urmă aş vrea să zic aşa —

Plecănd cu cele două prietine — căta

Mereu pretext, drăguţa, cu capul să se-ntoarcă

Spre mine. Stând deodată în loc, plângea, de parcă

Şi-ar fi rănit piciorul în spin. Dar a plecat,

Ş-a stat din nou, căci haina-i de-un spin s-a acăţat.

Căt e de drept că haina-i s-a prins în spin, îmi pare

Pe-alât de drept c-a prins-o şi junghiul la plecare.

VIDUŞACA

Pretexte! Spinul poate la inimă era!

Ah, bunul nostru rege! Sărmana mintea ta

S-a dus de-acum! Adio! Şi iat-aici un rege

Model! Ne porţi de-a prostul pe toţi! Şi se-nţelege:

Tu vii s-alergi în codri, la aer, apoi mergi

Să vezi ce-ţi fac gheboşii, începi apoi s-alergi

Prin tufe după fete! Mai zi că-mi umblă gura!

Mă tot miram că-ţi place aşa de mult natura!

REGELE

Acum să-ţi spun ce slujbă te rog să-mi faci. Aş vrea

Să pot intra la Canva. Tu spune-mi, s-ar putea

Să-mi afli chip să intru în casa lor?

VIDUŞACA

La fată? Eu ştiu o cale, rege; e cea mai minunată.

Anume e: "Sunt rege!"

REGELE

Ş-apoi?

VIDUŞACA

Pleci'frumuşel,

Să-i ceri lui Canva partea-ţi, din tot ce are el.

REGELE

Nu, Madhava! Sihastri şi cei cuprinşi la carte

Nu pot, căci n-au de unde, să-mi dea a şasea parte.

Pe popi, întotdeauna, e bine să-i alegi!

Destul e tot poporul cel mult! El pentru regi

Dă toate câte-i cerem, şi-i cerem mult! Nu cere

Şi celor ce cu cerul sunt buni; a lor putere

Stă-n suflete şi-n inimi, nu-n aur trecător!

(Vine o ceată de sihastri)

UN SIHASTRU

Mulţi ani, şi-n multe taberi în veci biruitor!

ALTUL

Etern cu slavă, rege!

REGELE

Cu voi etema pace!

Și care-i ruga voastră? De-avem puteri vom face.

UN SIHASTRU

De când ni s-a dus Canva, dă răul peste noi!

Cu el ni s-a dus capul, suntem ca morţi, ş-apoi

Ne-a mai ajuns şi alta mai mare! Dintr-o vreme

Ne-am pomenit cu demoni prin codri şi se teme

Tot codrul de mânia acestor zei duşmani.

Ajută-ne, stăpâne, şi să trăieşti mulţi ani!

VLDUŞACA

(Pentru sine)

S-a potrivit şi-aceasta! La rău, alt rău s-adună!

(Către rege)

scapă-te de dânşii — le spun eu vro minciună.

REGELE

Sunt gata să vă apăr!

VIDUŞACA

(Speriat)

Atunci eu ies din joc!

N-am poftă.

SIHASTRII

Să fii, rege, de-a pururi cu noroc!

REGELE

Ce stai plouat? arme! Nu-ţi pare ţle bine

Că ai să-mi vezi iubita?

VIDUŞACA

Ba-mi pare, dar, în fine

De când cu istoria cu demonii...

REGELE

Glumeşti?

VIDUŞACA

Eu n-am mai văzut demoni! Of, of, te pomeneşti

Că vrunul mă înhaţă...

REGELE

(Dându-i armele)

Aici sunt, uite, toate!

Ia spada.

VIDUŞACA

Fără mine, Duşanta, nu se poate?

(Vavaitaca intră)

NAVAITACA

Un sol, stăpâne! Iată-l!

REGELE De unde?

SOLUL

M-a trimis Regina, mama voastră.

REGELE

Regina ? Ce ţi-a zis ?

SOLUL

"Noi te-aşteptăm, Duşanta, la curte cu tot dragul!

Aniversarea zilei, când ai primit toiagul

De rege, este aproape. Se fac serbări, ş-apoi

E bine ca stăpânul să fie printre noi."

REGELE

(Privind la Viduşaca)

De-o parte cer braminii, de altă parte mama:

De doi s-ascult.

VIDUŞACA

Dă-ncolo pe preoţii lui Brama.

Noi mergem toţi acasă!

REGELE

Dar plânsul lor amar?

Acasă-i veselie; ş-aici...

VIDUŞACA

Pluteşte dar

Ca regele Trisangu prin aer, într-o oară.

Cănd popii strigau: "Suie", iar demonii: "Scoboară!"

REGELE

Ştiu eu în care parte să merg?

VIDUŞACA

Dar eu să ştiu?

O, cum aş şti desigur, când aş putea să fiu

În locul tău!

REGELE

(Venindu-i un gând)

Ascultă! Tu din copilărie

Mi-ai fost şi-mi eşti tovarăş, şi mamă-mea te ştie

Că-mi eşti aşa prieten: nu ţi-ar veni cu greu

Să fii o dată rege, să mergi în locul meu?

VIDUŞACA

Cum, cum, mă rog?

REGELE

O dată să vezi tu cum îţi şade...

VIDUŞACA

Ca rege?

REGELE

Da.

VIDUŞACA

(Vesel şi mândru)

Dă-mi mâna! Dar stăi puţin, nu crede,

Că mie-mi era frică de demoni!

REGELE

Am crezut, Da nu mai cred.

VIDUŞACA

Fireşte! În glumă te-am făcut

Să crezi. Ce-i spun reginei?

REGELE

Tu spune-i că mă leagă

De-acest loc datoria, să apăr silha-ntreagă.

VIDUŞACA

(Ca un şiret)

Şi alta nu te leagă?

REGELE

(Supărat de întrebare)

Hai, du-te!

VIDUŞACA

Te-nţeleg.

REGELE

Cu tine-mi duci oştenii, să fii stăpân întreg.

VIDUŞAca

Ce vreai? Să rămâi singur?

REGELE Aşa vreau, maiestate!

Aveţi bunăvoinţa să-mi faceţi faţa spate!

(Viduşaca cu oştenii pleacă)

VIDUŞACA

Ah, cât te simţi de bine când ştii ce mare eşti!

Adio! Îi voi spune reginei cum trăieşti

Și ce mai faci!

REGELE

(Singur)

Ce oameni! Aşa cum el e unul!

Dar dacă mă trădează? El ar putea, nebunul,

Să spuie mamei toate — chiar mamei! N-aş voi

Să ştie că mi-e dragă Sacontala; mi-ar fi

O piedică regina. Hei, prietene!

VIDUŞACA

Mi-am şi sfârşit domnia?

Vezi gluma!

REGELE Nu, nu! O vorbă numa.

Să mă-nţelegi! În codru, să ştii, că eu răman"

Să apăr pe sihastri. Ei cer unui stăpân

Ce-i dreptul lor să ceară. Altce nu mă reţine.

Sacontala-i poveste scornită-n gând de mine,

Să-mi pierd cu dânsa timpul.

VIDUŞACA

Ştiam c-aşa a fost,

Dar te lăsam anume să crezi că sunt un prost.

REGELE

Să nu spui deci reginei!

VIDUŞACA

Aş! Asta se-nţelege.

REGELE

(Aparte)

Nebunule! Aleargă pe-un sarbed tron de rege!

Lăsaţi-mă pe mine în codri fără fund,

Cu dragostea în suflet departe să m-ascund

În molcomul răpaos al liniştii,

În lume

De-acum într-una, buze, să-mi răspicaţi un nume

Iubit şi sfânt! Voi gânduri vă-ncumetaţi d-acu

Să fie-a voastră toată Sacontala! Şi tu,

Tu inimă, cutează! Ah, iată sub pleoape

Simţ lacrime când cuget că-i sunt aşa de-aproape!