Supt un mal legata plută,

Se mai mișc-abia. Duios

Geme apa-n veci zbătută

Ca prin vis, sub iaz la moară.

Luna tot mai jos scoboară

Tot mai jos, mai jos.

A, apus! Și dintr-o dată

Nu mai vezi nici deal, nici drum,

Totu-n zarea-ntunecată

Și-a pierdut și loc și nume,

Nu cred c-a mai fost pe lume

Noapte ca acum.

Parcă-i mort de veacuri satul

Și trudit de-atâta clint

Doarme-adânc întunecatul

Codru-n văi, iar la răstoace

Plopii-au început să-și joace

Frunzele de-argint.

Dar din aripi bat cocoșii,

Răscolind văzduhul mut.

Albe-ntâi și tot mai roșii

Zorile și-ntind lucoarea –

Din zăvoi, privighetoarea

Iarăși a-nceput!