Capul al doilea Pentru împărățiia Râmului

Împărățiia Râmului căriia putére și lățime asémenea nu au fost nici o împărăție de când ieste lumea, de măriia ei citéște toate istoriile lumii, mai mare nu vei afla alta, nici în céste vacuri de acum, nici în céle trecute. De această împărăție vei afla și prorocii, ales de Daniil prorocul, cu dezlegarea visului lui Navohodonosor, împăratul Asiriei.

De aceasta împărăție cântă și sfânta besérică, întăia slava, glas 2, la vecerniia nașterii domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos: Ŕâăuńň ĺäèíî íŕ÷ŕëńňâuțmu íŕ çĺěëè adecă: Când Avgust unul stăpâniia tot pământul. Acest Avgust împărat al Râmului au fost și în zilele lui au născut și mântuitoriul lumii, fiiul și cuvântul lui Dumnezeu din preacurata fecioară Mariia.

Numele său trage de pe orașul Roma, noi zicem Râmul, care oraș ieste în Italiia, pre apa Tivrului curătoare în Marea Albă, cu cale de câteva zile mai jos de Râm, din izvoarăle munților Italiei început. Iară începutul împărăției aceștiia, cum s-au și mai pomenit la capul cel dintâi, de Italia (care ieste mai véche decât Râmul și decât începutul împărăției, pentru acéia pricină s-au pus și întăi la Italia rândul), ieste din Troada, care o au răsipit-o elinii, sau cu alt nume grecii, trăgând multă vréme războaie cu troadénii pentru mare strâmbătatea lor, ce le făcusă grecilor troadenii, cu furtișagul Elenii, femeii lui Menelau, prin Alixandru, feciorul lui Priiam împăratul Troadei. Care făméie să să întoarcă grecilor pururea sfătuia doi domni din Troada, Antenor și Enea, că întorcând-o, dzicea că s-a potolit vrajba cu grecii. Ci măzdind pre alți sănatori domni, ficiorul lui Priiam, să ție cu dânsul, să nu să dea Elena, s-au trăgănat sfada, pănă la stingerea de tot a Troadii, cât n-au hălăduit niminea altul, nici în cetate, nici în olatul ei, fără acei doi ce s-au poménit, Antenor și Enea, cu gloatile lor. Ori că știindu-i grecii că acéia sfătuia spre bine și nu i-au gonit, ori că ei, ca niște oameni cunoscând la ce trage lucrul, s-au păzit de vréme, au ieșit cu casile și cu oamenii săi, încărcați în vase. Din carei Antenor au discălicat Vinețiia pre pământul Italiei, iară Enea, pogorându-să mai jos, au abătut la malul iară al Italiei, unde stăpâniia Latinus-cra-iul o parte de Italia. Și îndemnat și de prorocii lor pe atuncea păgânești, au început sfada cu acel crai anume Latinus, de pre a căruia nume ieste limba latinească.

Nu era încă cu oameni deși acéle locuri așezate pre acéle vrémi și singur craiul mator de zile, numai cu o fată de trupul său care era logodită după un domn de Italia anume Turnus, carile avea mulți domni de Italia neprietini. Pre acéia i-au tras Enea în tovărășie împrotiva lui Turnus și a lui Latin-craiul și cu câteva războaie cu mare vărsare de sânge, înfrângând pre Turnus, pănă și la pierirea lui în război, au căutat lui Latin-crai a priimi pre troadéni în țara sa, în Italiia și pre Enea ginere în locul lui Turnus, că lui Enea doamna îi murise de groază, când au văzut arzând de toate părțile Troada. Așa s-au făcut, troadénii moșani Italiei, așezați și legați întru sine cu italiienii, să trăiască troadénii pre limba și pre pravilile de giudețe a italiienilor și italiienii să priimească bozii și rugile și obiceiurile de bisérica troadénilor.

Și dintr-acest Enea și fata lui Latin-craiul sunt, din seminție în seminție, născuți doi frați, anume Romul și Remu, carii au urzit orașul Roma. Și zidind pre jumătate Romul și pre jumătate de oraș Rem și încă neînălțate zidurile, au venit întru una din zile Rem să vază sporiul lucrului a frăține-său, în partea unde zidiia frate-său, Romul, și vrând să facă șagă, au sărit peste zidul frăține-său râzând. Înloc frate-său, luând semn de piezi răi orașului, apucă un fuște și lovéște pe frati-său pen mijlocul trupului. Cade Rem mort de rană, iară Romul, stând asupra trupului, au zis: Așa să petreacă toți carii vor vrea să saie zidurile acéstea. Și au stătut, singur Romul și urzitori orașului și crăiei, de pre a căruia nume ieste și numele orașului Roma, pănă astăzi și de pe oraș și numele împărăției.

Fost-au această împărăție din ceputul său, de la Romul craiul dintăi, supt crai, pănă la Tarcvinius cel Mândru, îi zic râmlenii Tarcvinius Superbus, adecă Mândru. Al aceluia un fecior ce avea, au făcut silă noaptea la casa unui domn, lipsind domnul de acasă, anume doamnii sale, Lucrețiia, care, după acéia silă din pat nu s-au mai sculat, ci au scris la bărbatul său, unde era, și la unchiu-său, vestit senator pre atuncea la Râm, anume Brut, să vie cum mai de sirg la dânsa, că ieste spre moarte. Și dacă au sosit și au intrat în casă și unchiul acei fămei Lucreției și bărbatui ei, au zis: Îngăduiți, nu vă apropiiareți de patul mieu spurcat de ficiorul lui Tarcvinii. Iară trupul de ieste și silit, nevinei méle moartea mea va fi martor. Și au scos un cuțit, de supt perină, de acéia treabă gătit mai denainte și s-au lovit cu cuțitul întru inimă. Au năvălit bărbatul ei și unchiu-său la pat, ci în deșert, că căzusă cuțitul cu rana adânc, din care, după câteva ceasuri au murit Lucrețiia. S-au făcut, o zarvă mare și turburare în tot orașul de o faptă ca aceasta și s-au strâns tot orașul la Brut, cărora au arătat tuturora fapta ce au făcut ficiorul craiului și cuțitul crunt de sângele nevinovatii fămei și silă. Și au stătut tot Râmul și înloc și olatele, de au jurat cu Brut, cum să nu mai sufere crai asupra sa. Iară Tarcvinie, urât și părăsit de toți și de slujitorii lui, pentru spurcata fapta acéia și sila, au fugit la franțozi, cu carii, trăgând ajutori, s-au ispitit cu sila să coprinză iară scaunul Râmului, ci tot gonit și răsipit s-au întors și n-au mai dobândit ce au pierdut, în toată viiața sa, nici el, nici altul.

Și de atuncea s-au cârmuit acea împărăție tot supt sfatul sinatorilor, cum vedem acum că să cârmuiéște Venețiia, pănă la Avgust-chesar, 500 și mai bine de ani. De mirat lucru că această împărăție, la câtă putére și lățime au venit, tot într-acéle 500 de ani, de supt cârma sfétnicilor au crescut. Și alegea ei din an în an câte doi mai mari, cărora cu numile boierii le zicea consules, adică capetile sfatului, că consilium lătinéște ieste sfatul.

Și mai mare era acest nume de boierie, consul, decât împerator, că acesta nume împerator era hatmanilor, carii ducea în vreo parte oștile și trăiia acest nume numai pănă era în oaste, cine era. Iară dacă să întorcea acasă sau la Râm, nime și nimărui nu să zicea împerator, ce iară pre numile ce avea dintăi. Va să zică împerator poruncitori, care nume apoi pentru mare izbândă ce făcea acei imperatores, adecă hatmanii, au căzut de să numesc împărații cu acest nume și au ieșit mai mare și mai de cinste decât numile crailor.

Hotarăle aceștii împărății a Râmului mai necoprinse sunt, că nu niscareva munți sau ape curătoare, cum vedem acum că despart crăie de crăie și împărăție de împărăție, ci din toate părțile le-au fost hotarul Marea Ochianul, care încunjură pământul, începând dispre părțile despre miază-noapte, Ochianul cela ce încunjură Englitera și tot acela Ochian și dispre apus, pe după Hișpania și Portogalia și de la părțile apusului să trage tot acela Ochian, încunjurând tot pământul despre amiazăzi, pe după Africa, noi zicem Barbarezii, pănă vine la Marea Roșie, care ieste între Eghipet și Araviia. Câte împărății, craii, domnii, țări sunt, di le încunjura Ochianul, precum s-au poménit mai sus, toate supt ascultarea Împărăției Râmului au fost.

Încă mai spre răsărit de la Marea Roșie, de la Ochianul de amiazăzi, tăind pre uscat Aravia, Asiria, Siria, pănă la muntele Caucas, între Hăndii și între părthi și de acolo pănă în Marea Caspiei și Armeniile amândoao și câte țări sunt între Marea Caspiei și între Marea Neagră, ghiurgii, mingrelii, cerchiezii și alte țări și de acolo apa Donul și Volga, toate supt ascultarea Râmului au fost și de la Iuzbec hanii cei mari de la Râm lua steag de hănii.

Cu Hăndiia numai nu au închiiat toată lumea dispre răsărit și veniia și de acolo multe țări să să închine. Ci de la o vréme nici-i mai priimiia ca locuri depărtate.

Și unghiul cestalalt, la Ochian, pre unde sunt acum șvezii și Dania și unghiul spre apa Renului, pre acéste țări nemțești că și șvezii și danii tot némți sunt și un neam sunt nu i-au putut supune nici într-un chip râmlénii, pănă la îndireptatul acei împărății în multe părți. Și câtă oaste au pierdut cu némții, bătând războaie, cu céialaltă parte de lume nu o ar fi pierdut-o. Însă numai o parte de némți supuși n-au fost, iară cât ține apa Renul și célelalte și peste apa Renului, multe locuri supuse au fost, cum și Englitera și franțozii și toată Hișpania. Caută acum cu cugetul întru atâta lungime și lățime de lume, câte împărății mari sunt acum, cum ieste Englitera, Franțozul, Hișpaniia, némții pănă la apa Renului; la Africa: Fesul, Liviile, Mareh, Afri, pănă mai tot Eghipetul, habeșii și Împărățiia Asiriei, Persul, Armeniile, Capadochia, toată Greția și Machidonia, Iliriia, Dachiia, unde suntem noi acum și alte țări și ostroave și pre Ochian și pre Marea Albă și pre Marea Neagră și pre Caspiia. La toate acéstea ieșiia pașii de la Râm, pre un an pre unile, la altile pre trei ani și mai mulți. Câteva coale de hârtie s-ar mai lungi, de ași sta a pomeni anume țările toate. Pașii ieșiia și la țările jidovești, la Ierusalim, de la această împărăție, de care lucru deșchis te va învăța sfânta Evanghelie, a patru evangheliști. O seamă de țări mai depărtate dintr-acéstea supt crai birnici le lăsa: la Africa, ales la Eghipet, Armenia, iară célelalte, cum ieste Șpania, Englitera, franțozii, némții, pănă la apa Renului, Italiia, Țările Grecești, toate țările Ierusalimului, Anadolul, ostroavele, tot cu senatorii Râmului să cârmuia. Pentru acéia au zis un filosof al lui Pir, craiul epiroților, adecă al arbănașilor când l-au trimis în solie la Râm, că au văzut sfatul lor de împărați adunat.

Ci cât ne trebuiéște la rândul istorii noastre, ne ajunge de atâta de Împărățiia Râmului.