Frunză verde, iarbă neagră,

Am avut o puică dragă.

De dragă ce-mi era dragă,

O purtam cu tasma neagră

Ș-o ținem cu noaptea-ntreagă

Las’ să treacă, să se ducă,

Mi-i urîtă vorba lungă,

La Neamțu, la mănîstire,

La icoane să se-nchine.

Să se ducă să se sfințască,

De mine să se despărțască.

Iarbă neagră din grădină,

Să știi, puiculiță, bine

Că eu mă duc de la tine;

Să rămîie pajiștea,

Să vezi cum ii dragostea.

Dragostea de fată mare,

Ca fasola din caldare,

Cînd îi pui un pumn de sare;

Iar dragostea de nevastă,

Ca garofa din fereastă:

Dimineața înflorește,

Peste zi se vestejește.