Lămurire preliminară

Cele trei studii cuprinse în acest volum, toate inedite, se întemeiază pe o cercetare personală şi adâncită a textelor originale (Iliada şi Odiseea, Divina Commedia, Furtuna). Fireşte, acolo unde lucrul a fost posibil, m-am confruntat şi cu spusele altor cercetători, atâtea câte am putut să cunosc din cărţile şi articolele de specialitate care se găsesc la noi. Cărturarul român se află silit să suplinească lipsurile de informaţie cu strădania lui şi cu atâta cuget cât i-a dat soarta. Pe de altă parte, aceste studii ar fi putut să aibă forma tehnică tradiţională în lumea savantă şi să se înfăţişeze drept contribuţii originale la cunoaşterea domeniului în care se înscriu. Dar n-am dorit să fie aşa, socotind mai potrivit rolul de mijlocitor între asemenea zone mai greu accesibile ale culturii şi publicul larg de limbă română. Am citat întotdeauna în româneşte, din traducerile noastre cele mai bune sau traducând chiar eu, atunci când era nevoie de o mai mare apropiere de textele originale. N-am împânzit paginile cu note şi trimiteri, mărginindu-mă să le dau doar pe cele strict necesare. Am căutat să evit o terminologie accesibilă numai specialiştilor, fără a sacrifica nimic din rigoarea demersului. Şi fără a face popularizare, ci doar adoptând un cod de expresie mai puţin enigmatică, dar la fel de adecvat faptelor. Am voit, cu alte cuvinte, să contribui cu cât mi-a stat în puteri la cultura din care fac parte şi de care mă simt adânc legat, adăugând la trecutul ei încă o deschidere către marea literatură a lumii. Aşa cum scriam la sfârşitul unui studiu mai vechi, „Despre exotism” (publicat în Epos şi logos, 1981, pp. 214-228): „Fericit este cine poate fi fericit nu altunde, nu altcând şi nu altcum, ci în casa lui, înţelegând prin asta nu finitul ostil şi opac, în cruda şi oarba lui particularitate, oricărui alt finit; nici finitul deficitar şi plictisit de sine, visând steril, în febra unei exaltări pasive a sufletului, mereu alte finitun, ci universalul concret, o formă a universalului isto-ric-determinată, o structură completă dar deschisă, imperfectă dar atotperfectibilă, contingent specifică însă ideal generică, un loc ale cărui legi şi al cărui trecut nu sunt întoarse spre sine, ci confluente în libera ordine universală a unui singur vhto'r omenesc, mai cuprinzător şi mai înalt.”

Voiam să spun că pământul, limba, stirpea, cu întregul lor trecut, din care facem parte, ne-au fost date prin destin, însă devin ale noastre printr-o liberă alegere care ne obligă, ca urmare a unei determinări interioare neabătute, să le slujim cu tot ce ne stă în putinţă. Pentru că doar înlăuntrul lor clipa vieţii noastre capătă sens şi durată, înscrnndu-se într-o istorie. Dintre câte sensuri poate avea amor fati, iubirea de propria ta soartă, acesta este cel pe care l-am ales.

Cititorul este rugat să recurgă el însuşi la textele cercetate aici. Avem traduceri bune din Iliada şi din Odiseea, din Divina Comedie şi din Furtuna. Fie ca cele scrise în această carte să constituie un îndemn şi o călăuză la citirea lor.

Aş fi bucuros să ştiu că migala cu care am procedat nu va fi resimţită ca plictiseală. Thomas Mann îi previne din capul locului pe cei care au de gând să-i citească Muntele vrăjit: „Vom spune povestea în amănunt, exact şi minuţios. fără a ne teme să ne expunem reproşului de a fi fost din cale-afară de meticuloşi. Suntem înclinaţi, dimpotrivă, să credem că nu e cu adevărat interesant decât ceea ce a fost elaborat cu migală.” îmi fac nu o datorie de circumstanţă, ci o bucurie personală din a spune că această carte, dificilă în multe feluri, a baneficiat, sub raportul expresiei, de finele observaţii ale primului ei cititor, domnul Vlad Zografi. Nu pot să-i mulţumesc îndeajuns.

Petru Creţia