Scena VII

Cei de sus. BOGDAN, bătrânul logofăt TĂUT, bătrânul postelnic ȘTEFUL, pârcălabul GRUMAZĂ, clucerul HRINCOVICI, vameșul CHIRACOLA, postelnicul TOADER, paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN, jitnicerul STAVĂR, clucerul MOGHILĂ, PETRU RAREȘ, mai mulți căpitani, hânsari etc.

TOȚI: Să trăiești, măria-ta.

ȘTEFAN: Cu toții, boieri d-voastră! (Se repede spre Bogdan, șchioapătă și se oprește.) Ah! am să te îndrept eu! (Îmbrățișează pe Bogdan.) Măria-sa vodă Bogdan! De pe drumuri... Însemnat în bătălii înainte d-a domni singur... Firește că singur... Așa se cuvine unui fecior de domn moldovean... Ești mai răsărit ca mine...

BOGDAN: Cin să te-ajungă pe măria-ta!

ȘTEFAN: Tu!... Și să mă-ntreci... Tu, sfios ca o fecioară, nu ești sfios când drumul calului și sabia vâjâie și luminează ca fulgerul... Da, da... Ce e, Grumază, pe la Cernăuți și dincolo?

PÂRCĂLABUL GRUMAZĂ: Bine-ar fi... Ce zici, clucere Hrincovici?

ȘTEFAN: Ei...

CLUCERUL HRINCOVICI: Pocuția așa ș-așa...

ȘTEFAN: Pocuția numai așa să fie!

CLUCERUL HRINCOVICI: Că leșii se trag la judecată la căpitănia Haliciului, rusnecii și moldovenii se supun legilor țării noastre.

ȘTEFAN: Dar vămile?

VAMEȘUL CHIRACOLA: Unii plătesc, alții zic c-au plătit cardinalului...

CLUCERUL MOGHILĂ: Alea-s vămile văzduhului...

ȘTEFAN: Cardinal, iagelon, bolnav, trufaș, leah... Ce nu e din câte n-ar trebui să fie? Și nimic din câte ar trebui să fie... Și tu, Tăut? Și tu, Ștefule? O! prietenii mei, cu bărbile până în pământ, nămeți nenvinși de oameni, albiți de griji și de vremuri...

LOGOFĂTUL TĂUT: Cu tinerețea, măria-ta...

POSTELNICUL ȘTEFUL: ...Așa, bat-o pustia...

PÂRCĂLABUL HRĂMAN: Vărul Tăut zise o vorbă... Că de la Dumnezeu este...

ȘTEFAN: Postelnice Toader, ce știri de pe unde-ai umblat? Ai adus?... Ai vorbit cu dogele? Te-a blagoslovit sfântul de la Roma?

POSTELNICUL TOADER: Adus, măria-ta. Om iscusit și cu știință. Venezia, ca și cum ai visa. Noul doge se logodea cu marea.

CLUCERUL MOGHILĂ: Frumoasă mireasă!

ȘTEFAN: Arunca inelul în valuri...

CLUCERUL MOGHILĂ: Bună de strâns în brațe!

POSTELNICUL TOADER: Și numele tău cinstit și lăudat...

ȘTEFAN: Știu... Dar bani?...

POSTELNICUL TOADER: De...

CLUCERUL MOGHILĂ: Ce e cu banii ceia?... Cam de mult îi așteptăm...

ȘTEFAN: Negustori, Moghilă... Nu mi-au dat ei nici la Baia, nici la Podu-Înalt, nici la Războieni, dovedind lumii că nu sunt omul lui Matiaș. Acum la... (Se privește.) Negustorii au dreptate!... Ei, la Roma?

POSTELNICUL TOADER: La Roma...

ȘTEFAN: Blagosloveniile urmașului lui Sân-Petru, mie, sabia lui Christos... Doamne, iartă-mă... Și cum îl cheamă pe doftor?

POSTELNICUL TOADER: Jeronimo da Cesena.

CLUCERUL MOGHILĂ: După nume trebuie să aibă o barbă cât toate zilele...

POSTELNICUL TOADER: Ras și cu plete lungi.

ȘTEFAN: Acum la ale noastre. Boieri, știți că Alexandru al Poloniei iar a cerut zi, zi peste zi, lege peste lege, că n-ar fi fost față. Iar să ne judece frățâne-său Vladislav. La 2 noiembrie. Degeaba s-a pus. Iacob de Buczacz, omul cardinalului, n-are să vie, ca și omul lui Ion Albert. Noi s-așteptăm în Cernăuți cu 5.000 de oaste aleasă. Toți călări. Sosește, bine; nu? o plimbare-n toată Pocuția ș-o raită până la Haliciu, și poate și mai sus. Ș-apoi se va ști cine e pârcălab acolo și cine nu e, cui se cuvine adunarea vămilor și cui nu.

TOȚI (afară de paharnicul Ulea, de stolnicul Drăgan și de jitnicerul Stavăr): Da, măria-ta.

ȘTEFAN: Nu, măria-ta?... (Apucă pe paharnicul Ulea de guler.)

PAHARNICUL ULEA: Am socotit...

ȘTEFAN: Ce-ai socotit?

PAHARNICUL ULEA: Că... cu sănătatea măriei-voastre...

ȘTEFAN: Ce?... Boieri, cine e mai bolnav din noi amândoi?

CLUCERUL MOGHILĂ: Aci (arată piciorul), oleacă măria ta... Aci (arată la cap) să se-ngrijească vărul Ulea...

ȘTEFAN: Ei, nu uiți că am tăiat pe din două moșiile Gădinții, Storpul și Madravilele, după dreptate, jumătate ție și jumătate răzășilor. Și te-am făcut paharnic, și ți-am dat viața mea pe mâna ta. Tustrei țineați ochii în pământ, știind că mie nu-mi plac oamenii care se uită în jos. Frunțile sus... Așa, că sus e luna, stelele, soarele și cerul... de sus ne vine harul... de sus, cearta... și sus e mântuirea și iertarea păcatelor noastre... (S-aud cântări nedeslușite din depărtări. A început să se coboare întunecimea.) Ai aprins focurile, Arbore?

HATMANUL ARBORE: De trei nopți ard.

ȘTEFAN: Ia?... Rareș, repezi... (Rareș se duce-n fugă. Se urcă pe zid.)

RAREȘ (de pe zid): Abia se văd... Vin... Din Scheia... din Lisaura... din Ciritei... de pretutindeni...

ȘTEFAN: Oh! săracii!... Săracii mei ș-ai voștri... Săraci și voi și eu... Ce bogată e Moldova! (Ștefan și boierii se reped la zidul care înconjoară ograda, afară de paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr.)

PAHARNICUL ULEA (încet): Ați văzut?

STOLNICUL DRĂGAN: Văzut.

PAHARNICUL ULEA: Nu mai e Ștefan!

JITNICERUL STAVĂR: Dar cine e?

PAHARNICUL ULEA: Umbra marelui Ștefan. (Tustrei se duc și s-amestecă cu ceilalți.)

PÂRCĂLABUL GRUMAZĂ (de pe zid): Ca niște nori albi ce se târâie pe pământ...

ȘTEFAN: Da...

HATMANUL ARBORE: Ca niște turme de berbeci...

ȘTEFAN: Da... da...

HRĂMAN: Parc-aud ceva... dar nu-i văd...

ȘTEFUL: Parcă văd ceva... dar nu-i aud...

LOGOFĂTUL TĂUT: Nu-i aud și nu-i văd... dar îi simt...

ȘTEFAN: I-aud și-i văd, îi văd și-i aud... O! cum se varsă apele în Siret, așa vin șuvoaiele în Suceava la chemarea voievodului lor!... Auziți?... Sub poale de codru verde...

HRĂMAN: Încep să-i și văd...

ȘTEFUL: Încep să-i și aud...

ȘTEFAN (trage sabia și face semn în depărtare): O! mai sunteți?... Să nu mai sece izvorul vostru!...