Scena IV

ȘTEFĂNIȚĂ, MOGHILĂ și MOGÂRDICI. (Moghilă îmbrăcat ca un căpitan de copii de casă, și Mogârdici, ca ajutorul lui, intră prin dreapta.)

ȘTEFĂNIȚĂ (aprins și repede): Moghilă, să îndoiești paza... De două săptămâni am schimbat armașul... Și am dovada aci... Ștefăniță nu bea, nu doarme, ci cârmuiește... Paloșele ascuțite! Ca briciul!... Descurc eu ițele... Nici un fir de păr nu se mișcă fără voia și fără știrea mea... Dar tu... Mogârdici?... Ca umbra de picioarele lui Moghilă...

MOGÂRDICI: De când sunt ajutorul lui...

ȘTEFĂNIȚĂ: Trist ajutor...

MOGÂRDICI: Ba vezi c-o să fiu vesel pe nemâncate...

ȘTEFĂNIȚĂ: A, nu-ți dă de mâncare...

MOGÂRDICI: Ba nu-mi dă de băut... A! a înțărcat bălaia!... Eu îi cer, și el: Tainul! Și tainul e d-o jumătate de oca la prânz și d-o jumătate la cină...

MOGHILĂ: Ba d-o oca întreagă la cină.

MOGÂRDICI: Ai? ce fel de oca? Abia apropii buzele de ea, și i-am și suflat în fund... (Ștefăniță râde ca și cum ar plânge.) Râzi, măria-ta, dar să fi fost eu în locul măriei-tale, mă făceam pe mine în locul lui și-i dam lui locul meu, ca în loc să-mi zică el: Tainul, apșoara, slujba, să-i fi zis eu în locul lui: Tainul, apșoara, slujba!... Râdeți, c-am ajuns de plâns!... Mă frig de sete ca prigoriile!... Boul cade-n jug dacă nu bea; calul rabdă de foame, dar de sete, ba; și d-aia tătarul zice: Dați vitelor să bea, că de mâncat găsesc ele!... Că eu, de sunt sănătos, mi-e sete; de mă ia cu călduri, mai foc; de mi-e frig, să mă-ncălzesc; de mi-e frică, să prinz curaj... Care va să zică, să beau!... Ei, ce să beau?... Apă?... Apa mă-neacă... Râdeți... Dar, în ce să-neacă omul? În Moldova, în Prut, în Nistru, și doar pe Moldova, pe Prut, pe Nistru nu curge apă?... O!... Mi-e sete, măria-ta, mi-e sete!

ȘTEFĂNIȚĂ: Mai rabdă, Mogârdici, mai rabdă...

MOGÂRDICI: Cât să rabd?

ȘTEFĂNIȚĂ: Și mie mi-e sete...

MOGÂRDICI: De ce nu bei?

ȘTEFĂNIȚĂ: Are să curgă talazuri roșii...

MOGÂRDICI: Oare?... Și profir?...

ȘTEFĂNIȚĂ: Să se-mbete și pruncul în mumă!

MOGÂRDICI: Da, să bea și el, de ce să nu bea?

ȘTEFĂNIȚĂ: Moghilă!

MOGHILĂ: Poruncă, doamne!...

ȘTEFĂNIȚĂ: E bun de ceva ăsta?

MOGHILĂ: Să bea!

ȘTEFĂNIȚĂ: Mogârdici, lasă slujba, că nu e de tine...

MOGÂRDICI: Oare!?

ȘTEFĂNIȚĂ: Te pui chelar peste vinuri...

MOGÂRDICI: Maică luminată! (Se închină de bucurie.) Eu n-aș fi găsit ceva mai potrivit pentru mine. Dumnezeu să-ți dea sănătate, că bine le cârmuiești... (Ștefăniță îi face semn să iasă. Mogârdici iese fugind.)

ȘTEFĂNIȚĂ (după ce se uită în toate părțile): Vezi tu, Moghilă? Am aci lumina, și puterea, și osânda! (Îi arată scrisoarea fără să i-o dea.) Soarele luminează lumea pe dinafară. Acest petecel de piele e mai strălucit ca soarele... Sfredelește lumea pe dinăuntru... E destul să-i pui față în față... O! ho! ho! cum s-a îngălbenit, cum se șterge, cum se stinge, ca o sinie ³⁶ scoasă din foc care s-ar răci... Mai vezi?...

MOGHILĂ (se freacă la ochi): Abia zăresc...

ȘTEFĂNIȚĂ (aiurind, își urmărește gândul): O! aprinde-te, soare, și luminează încă p-atât, și tot pe dinafară vei lumina, și tot pe jumătate! Tu pătezi cuprinsul când reverși razele tale! Sub slaba ta putere, tot ce este și se mișcă sau stă va fi pururea tarcat: într-o parte lumină, în cealaltă umbră! În lumina ta, înșelăciunea, în umbra ta, adevărul! Și când nu mai ești, și lumina își pierde arătarea, atunci lumina adevărului!... Moghilă, am aci cheia cu care să descui sipetele cele mai ascunse ale sufletului omenesc!... Am dezrobirea domnului Moldovei!... O! ho! ho!... Du-te, întărește-te, vino ș-ascultă la ușă...

MOGHILĂ: Măria-ta, dar...

ȘTEFĂNIȚĂ: Vrei să știi?... Ca muierile!... Ș-așa de gros?... Or tocmai că ești așa de gros... În a noua lună... Să nu lepezi... (S-apucă de cap.) Îmi arde de nerăbdare... Ca și cum ar fi strâns într-o potcoavă... Ia!... S-aud pași... Vin boierii... Du-te și fă! (MOGHILĂ iese prin dreapta.)