În oglindă o momiță

Chipul își văzu odată.

La a sa tovărășiță

Face semne și-i arată,

Zicând: "Uită-te, privește

La acea caricatură,

Cum se strâmbă, se sluțește,

Parcă-i puhavă la gură.

Vezi grimasuri ce întoarce...

Eu să fiu așa de slută,

Samă singură mi-aș face

Și m-aș spânzura de ciudă.

Dar cam sunt din surioare

Vro trei-patru slutișoare

Ca aceasta, și anume

Pot pe număr a le spune."

— Nu mai cere trebuința --

I-au răspuns tovărășița --

Căci, fără de înșirare,

Adevărul de vei vrea,

Noi suntem cam din născare

Tot ca una, fata mea!

Se găsiră o momiță

Cu de sine cunoștință;

Iară omul niciodată,

Precum am văzut în faptă

Pe un jacaș domnișor,

Căruia i se citea

Fabula de pufușor,

Iar el prea nurliu râdea,

Făcând semne la un alt

Judecător necurat.