Antereul lui Arvinte

Arvinte coatele au ros la antereu,

Dar n-au stat mult să socotească;

Ci singur el, mereu

Se puse să-l cârpească.

Iar pentru petici de cârpit

Din mâneci au tăiat ca o a patra parte

Și antereul l-au gătit

Cu mânecile prea scurtate,

Încât oricare le vedea,

De dâns râdea.

Văzând aceasta el, au zis în gândul său:

„Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău,

Vreun lucru mare nu-i

Să-mi tai eu poalele de pe la antereu

Și mânecile să le pui

Mai lungi decât era".

Au zis și au făcut.

Dar lumea se mira

Că antereul lui era acum prea scurt,

Și nu asemăna nici cu un bun mintean.

Se-ntâmplă și boieri de neam

Care-ncurcând averea lor,

Tot cu aceeași minte,

Să o îndrepte vor

Și fac ca și Arvinte.

Share on Twitter Share on Facebook