Adú-ț, Doamne, de David aminte,

Ce țî l-ai alesu-l de mainte,

De blândețea lui și de răbdare,

Ce țî s-au giurat pre așezare,

Cătră Domnul de ce-au zâs făgadă

Lui Dumnezău fără de tăgadă.

De-aș intra-n sălașul mieu de casă,

De-aș sui-mă pre strat de mătasă,

De mi-aș ochii lăcomi cu somnul,

Să dorm dulce, cum doarme tot omul,

Și tâmplele odihnă-ș să facă

Pre căpătâi moale, să le placă, 

Pănă n-oi afla lăcaș de Domnul

Lui Iiacov, să-l vază tot omul.

În Efratá i-auzăm de slavă,

Aflat-o-am în câmpi de dumbravă.

Blămaț de-i vom umbla prin sălașe,

Să le prăvim ce-s de drăgălașe,

Să ne-nchinăm, făcând sărbătoare,

Unde-au stătut cu svinte-ș picioare.

Scoală, Doamne, de ț-vin la odihnă

Ce-am gătatu-ț, să-m văz voia plină,

Tu și racla ce ți-i de svinție.

Preuțâi tăi slujba-n rând să-ș țâie,

În podoabe dirept să să-nvască

Și svinții tăi să să veselească

Pentru David ce ți-i a ta slugă,

Ce l-ai pusu-l crai în vreme lungă.

Nu-ț întoarce a ta svântă față

De unsul tău cu ură de greață.

Domnul s-au giurat într-adevară

Lui David să nu-l schimbe din țară:

„Din pântece ce-ț-va ieși plodul

Îț voi pune-n scaun în tot rodul,

De-m vor țânea feții tăi cuvântul

Și să stea precum ni-i giurământul.

Și mărturii ce li-oi da să-nvețe

Să nu-ntoarcă-n năravuri sămețe,

Și hiii lor vor ședea-n vecie

În scaunul tău cel de crăie“.

Că Dumnezău ș-au ales Sionul,

Lăcuință să-ș facă cu omul :

„Aceasta mi-i odihna gătată 

Ce mi-am ales în veci așezată.

Și acicea m-va fi lăcuința

Ce mi-am iubit cu toată priința.

Văduva ei ura-i-voi de bine,

Mișeilor ei le voi da pâine.

Preuțâi ei le voi da să-mbrace

De izbândă veșmânt și de pace,

Și svinții lui s-aibă voaie bună,

Bucurie cu toț împreună.

Și acoló îi voi crește steagul

Lui David, să-i fie-n tot șireagul.

Unsului mi-am gătat lumânare,

Pizmașii lui vor hi de mustrare.

Iară lui îi voi da să să-nvască

Într-a mea svinție, să-nflorească“.