PSALMUL 70 

Cătră tine am nedejde, Doamne, cându-s în primejde. Și să nu-m vie sminteală, Preste veci să duc stideală. Și cu a ta dereptate Să mă scoț din greutate. Și te pleacă de mi-ascultă, Să mă scoț din grije multă. Să-m hii Domn și sprejineală, Și stâncă despre năvală, Și razăm, și năzuință, Și să-m hii și mântuință, Să mă scoț de mâna strâmbă 

Și să-m iei răul din gârbă.

Că tu-m ești, Doamne, răbdare,

Doamne, cu nedejde tare,

De la vrâstă de pruncie Îm ești razăm și tărie. Din maică-mea din mătrice M-ai închegat, și ț-voi zâce Cântare nepărăsâtă, Că sunt a mulț de prohită. Ce tu-m ești agiutori tare, Și-m vei umplea de cântare Rostul, de ti-oi lăuda-te, De slavă, de bunătate Și de mare cuviință, Toată zua cu credință. 

Nu mă urni-n bătrânețe Dintr-a tale ieftinețe. Când virtutea mi s-a stinge, Mă rog, Doamne, de m-ii1 strânge. Și de ceata cea zlobivă, Ce țî să pune-mprotivă, De-m străjiuiesc bietul suflet Și mă grăiesc cu rău cuget, Să dea-n goană după mine, Zâcând că-s urnit de tine: „Bine că ne-au venit toană, Blămaț să-l luăm în goană, Să-l apucăm fără gloate, Că de-acmu nu-i cine-l scoate“. Ce mă rog, Dumnezău svinte, Să le scurtez din cuvinte Și să le dai război iute, Să-m fii agiutori din frunte, Să le pui răceala-n față, Și de spate să-i ia greață. Și să pieie cu ocară, Să le margă vestea-n țară. Aceia ce mă vinează, Și mă pârăsc să mă piarză, Cu rușine să să-mbrace Și să n-aibă-ncătro face. Carii cearcă să mă prinză, Răutatea să-i cuprinză. Iară eu hie-n ce vreme 

1 mă vei. 

Lângă tine nu m-oi teme, Ce ț-voi adaoge cântec, Din zúori de când mă mânec. Și rostul mieu preste țară Îț va striga de-adevară, Toată zua cu priință Ț-va spune de mântuință, Că cu scrisul n-am vârtute Să iau sama de oști multe. Ce ț-voi intra cu tăcere, Doamne,-n svânta ta putere, 

Că de ce ț-voi țânea minte,

De-adevărate cuvinte

Dintr-a ta svântă scriptură,

Ce mi-au dat învățătură, De la vârstă cuconească, Și de-acmu să să vestească, Ce ț-voi spune de ciudese, De minuni, de semne dese. Și-n vârstă de căruntețe, Și pănă la bătrânețe, Să nu mă laș, Doamne svinte, Neluat de tine-aminte, Pănă când voi putea spune De brațul tău, de minune, Preste rude să să tinză Și de veste toț să prinză De sâla ta de cea svântă, De-adevară fără smântă, Doamne, și pănă la nalturi, De sa știe-n toate laturi, 

Ce mi-ai făcut minuni mare. Cine-i ca tine de tare Și să-ț hie deprotivă ’N hire bună, milostivă? Când te-ai arătat cu scârbă, Mi-ai lăsat răul în gârbă. Ce iarăș mi-ai datu-mi viață, Când te-ai întors cu dulceață. Și m-ai scos de la prăpaste, Ce-m vinisă cu năpaste, Ivindu-te cu mărire, De m-ai scos de la pierire. Că te-ai întors cu priință, De mi-ai trimis mângâință. Și din prăpaste adâncă M-ai scos și m-ai pus pre stâncă. Pentr-aceea, Doamne svinte, Îț voi țânea și eu minte Și te voi lăuda-n gloate, Prin năroadele prin toate. Cu vase ce-s de cântare, Adevara ta cea mare, Și-ntr-alăute cu strune Ț-voi cânta cu viersuri bune. Că svinția-ta ești Domnul Lui lzráil ș-a tot omul. Și mi s-a bucura rostul Cu sufletul mieu cu totul, Pentr-a ta răscumpărare, Cântându-ț dulce cântare. Și limba mi s-a deprinde 

Toată zua grăind pilde De svânta ta adevară, Și toț pizmașii din țară Să le pui răceală-n gârbă, Aceia ce-m cearcă scârbă.