Cine-i bogat de-avere pre lume-n tot omul, 

De nu v-avea-ntru sine lăcuind pre Domnul,

Acela de-avuțâie sațâu nu mai vede, 

De i-ar da toată lumea, el tot nu să-ncrede.

Și de cât mai mult strânge, mai mult să lărgește, 

Și tot deșert să vede-ntr-averea ce-i crește.

Deci nime-ntr-avere să nu să gândească 

Că va putea să să-mple, să să odihnească.

Iară-ntr-a cărui suflet Domnul lăcuiește, 

Acela de nemică nu mai jeluiește.

Pentr-aceea tot omul să nu să lenească 

Pre Dumnezău în suflet să-ș agonisască.