Cuvânt înainte

Nu m-am gândit niciodată să îmi scriu memoriile. Şi pentru că sunt întru totul conştientă că-mi lipseşte orice talent literar, dar, mai ales, pentru că toată viaţa mea am fost atât de ocupată cu editarea operelor neuitatului meu soţ, încât abia dacă-mi ajungea timp să mă mai ocup de alte lucruri legate de memoria lui.

În 1910, când, din cauza sănătăţii tot mai şubrede, a trebuit să las în seama altora editarea operelor soţului meu, treabă care m-a preocupat atât de mult, şi ănd, la insistenţele doctorilor, am fost forţată să trăiesc departe de capitală, s-a creat în existenţa mea un mare vid pe care a trebuit neapărat să-l umplu cu ceva care să mă intereseze, simţind că altfel n-o să mai rezist.

Trăind într-o izolare deplină, fără să iau parte deloc sau aproape deloc la evenimentele zilei, m-am cufundat încet-încet în trecutul care a fost atât de fericit pentru mine şi asta m-a ajutat să uit pustiul şi inutilitatea existenţei mele de acum.

Recitind caietele de însemnări ale soţului meu, ca şi pe ale mele, am găsit în ele amănunte atât de interesante, încât fără să vreau m-am gândit să le transcriu într-un alt limbaj decât cel stenografie (aşa le însemnasem), cu atât mai mult cu cit am fost convinsă că ele îi vor interesa pe copiii mei, pe nepoţi şi poate şi pe unii admiratori ai talentului neuitatului meu soţ, doritori să fle cum era Feodor Mihailovici în viaţa particulară.

Din aceste amintiri, pe care le-am scris fără nici o cronologie în decursul ultimelor cinci ierni (1911-1916), s-au adunat câteva caiete, pe care am încercat să le pun într-o oarecare ordine.

Fără să garantez că amintirile mele vor fi captivante, pot să garantez în schimb că vor fi veridice şi obiective în relatarea faptelor: memoriile mele se bazează cu precădere pe însemnări şi sunt susţinute de referiri la scrisori şi la articole din ziare şi reviste.

Recunosc cu toată sinceritatea că memoriile mele suferă de multe păcate literare: povestirea trenează, capitolele sunt inegale, stilul vetust etc. Dar la şaptezeci de ani e greu să înveţi un lucru nou şi de aceea rog să mi se ierte aceste păcate în numele dorinţei mele sincere şi profunde de a-l prezenta cititorilor pe F. M. Dostoievski cu toate calităţile şi lipsurile sale, aşa cum a fost el în viaţa particulară.